Datorita intesificarii globalizarii, presiunea competivitatii a crescut, fapt ce a determinat cresterea productivitatii, prin folosirea de noi tehnologii si inovarea proceselor.

Evolutia tehnologieiei informatiei si de asemenea a comunicatiilor a condus la crearea de noi locuri de munca, noi piete, si de asemenea a revolutionat procesul de productie in mai multe sectoare economice precum; industrial și, în mod deosebit, cel al serviciilor

Creativitatea este capacitatea de a rezolva noi idei şi de a descoperi noi moduri de a privi problemele şi oportunităţile; desemnează capacitatea de a descoperi soluţii noi şi originale, de a inventa metode şi procedee noi, de a formula ipoteze verosimile, de a propune explicaţii inedite. Inovarea este capacitatea de a aplica solutii creative la aceste probleme şi oportunităţi pentru a consolida sau de a îmbogăţi vietile oamenilor.

Spiritul antreprenorial este rezultatul unui, proces sistematic disciplinat de aplicare a creativitatii si inovării la nevoile si oportunitatile de pe piaţă. Probabilitatea de a găsi soluţia unei probleme creşte o dată cu calitatea ideilor pe care le-a suscitat problema respectivă. Fenomenul creativităţii trebuie analizat într-o triplă ipostază: de proces (mecanism psihointelectual care duce la creaţie), ca produs (rezultat materializat al activităţii de creaţie), ca subiect (personalitate creatoare sau organizaţii care creează)

Ca si proces, creativitatea este procesul prin care se focalizează într-o sinergie de factori (economici, sociali, organizatorici) si care se finalizează într-o idee sau produs nou, original cu sau fără utilitate sau valoare socială; se concretizează într-o combinare de elemente cunoscute în cadrul unui nou aranjament sau unei structuri imprevizibile şi originale.

Ca produs  creativitatea desemnează o noutate (creaţie originală cu valoare utilă pentru societate) Produsul creativităţii este cu atât mai valoros cu cât aria de aplicare este mai generală. In legătură cu produsele creaţiei se vehiculează mai mulţi termeni expuşi în figura 1 împreună cu semnificaţiile lor (între aceşti termeni există o diferenţă de nivel şi nu de structură, toţi, se referă însă la modelul creativităţii). Produsul creativităţii este cu atât mai valoros cu cât aria sa de cuprindere este mai largă.

Ca subiect – Creativitatea relevă capacitatea de a descoperi soluţii noi şi originale, de a inventa metode şi procedee noi, de a formula ipoteze verosimile, de a propune explicaţii inedite; creativitatea presupune un ansamblu de aptitudini şi factori comportamentali şi motivaţionali care determină un anumit potenţial creativ (figura 1) şi desemnează capacitatea de a descoperi soluţii noi originale de a inventa metode noi , de formula ipoteze verosimile, a propune aplicaţii inedite. Creativitatea reprezintă o formă de rezolvare a problemelor sub aspectul tipului de probleme pe care le rezolvă; aceasta contribuie la rezolvarea unor probleme noi, vag sau imprecis definite (“rău definite”) spre deosebire de problemele “bine definite” care pot fi rezolvate prin procedee algoritmice. Rezolvarea unei probleme bine definite pe cale obişnuită presupune aplicarea unor cunoştinţe precise, urmând un anumit algoritm; spre deosebire de această situaţie în mod creativ a unei probleme rău-definite face apel la mecanisme mai subtile şi complexe de natură psihologică.

Există numeroase teorii ale creativităţii; sunt prezentate teoriile: asociaţionistă, configuraţionistă, comportamentală, aptitudinală, a bisociaţiei, care menţionează diverse metode şi tehnici menite să favorizeze potenţialul creativ.

Aria cercetărilor în domeniul creativităţii a contribuit la apariţia multor teorii care abordează şi clasifică laturi diverse ale mecanismului creativităţii: rolul înzestrării native a subiecţilor – inteligenţă, gândire logică, imaginaţie, intuiţie, rolul bazei informaţionale şi a tezaurului de cunoştinţe tehnice şi ştiinţifice; caracterul combinatoriu al demersului creative, relaţia conştient-subconştient, rolul stimulilor şi al motivaţie, etc. Este aproape unanim acceptată ideea că la nivelul individual mecanismele subconştiente sunt decisive în producerea actului creativ. Evident şi ceea ce interesează mai mult ştiinţă economică este faptul că, întotdeauna, potenţialul creativ individual şi prin extrapolare, cel al organizaţiei este influenţat de contextual specific de manifestare a mediului. Oamenii propun modalităţi şi soluţii noi în rezolvarea problemelor, modificări în concepţia produselor, fac descoperiri şi invenţii, inovează sau raţionalizează numai în măsura în care climatul este favorabil. Discuţia asupra creativităţii tehnice, tehnologice şi organizatorice trebuie abordată la nivelul individual (al persoanelor implicate, cercetători, specialişti, consultanţi tehnici, ingineri, manageri, executanţi) sau la nivelul organizaţiei (deopotrivă: primitorul şi deţinătorul, etc).

Separat de efectul potenţator al acestor factori, numeroase lucrări din literatura economică enumeră în mod distinct câteva “frâne” ale creativităţii. In opinia lui F. Simberg, cei mai importanţi factori inhibitori pot fi grupaţi în trei categorii: • perceptuali: îngustarea excesivă a problemei pe un domeniu, nesesizarea unor legături / conexiuni importante, slaba încadrare a fenomenelor în grupele cauze-efecte, ignorarea / neglijarea unor aspecte esenţiale, definirea greşită a problemei.