Discriminarea în ceea ce privește accesul la o locuință poate fi definită ca fiind „un comportament, practică sau politică în sectorul privat sau public care în mod (in)direct sau sistematic aduce un prejudiciu unui membru al unui grup social dezavantajat prin îngrădirea accesului sau folosirea unei locuințe într-o manieră echitabilă”

În contrast cu ceea ce este disponibil în Europa, literatura de specialitate în acest domeniu este mai dezvoltată în regiunea nord-americană, iar studii cantitative, calitative și experimentale în acest sens s-au realizat cu predilecție în Statele Unite ale Americii. Literatura americană tratează mai degrabă discriminarea rasială față de minoritatea afro-americană, urmată de cea hispanică și asiatică. Concluzia generală este aceea că o serie de practici private (din ce în ce mai subtile precum ghidarea chiriașilor către o anumită zonă, refuzul de a acorda ipotecă sau asigurare, evaluări exagerat negative), dar și politici publice promovate de unele agenții guvernamentale în sectorul locuirii au avut drept consecință creșterea gradului de segregare între principalele grupuri etnice din Statele Unite, încă de la începutul secolului al XX-lea.

Inegalitatea în ceea ce privește locuirea are implicații mai adânci pentru individ, deoarece de localizare depind calitatea serviciilor medicale, educaționale, de transport, găsirea și menținerea unui loc de muncă și alte beneficii socio-economice. contexte culturale și geografice, precum Marea Britanie: “[l]ocuirea afectează sănătatea persoanei, accesul la un loc de muncă, interacțiunile sociale și relațiile cu vecinii”.

Împărțirea spațiului de locuit între mai multe persoane și cazurile în care cazarea este oferită de angajator sunt situații care expun migranții la condiții improprii de locuit și la dependența de locul de muncă, deci de angajator.

Cercetările legate de felul în care este percepută discriminarea indică faptul că africanii/ afroamericanii sunt cei care percep pe parcursul vieții lor un nivel mai ridicat de discriminare decât alte  grupuri atât în ceea ce privește discriminarea informală, cât și discriminarea instituțională.

În acest sens, conform unui studiu despre imigranții jamaicani, somalezi și polonezi în Canada, grupul somalez, urmat de cel jamaican, a raportat că percepe un nivel mai înalt de discriminare atât la nivel personal, cât și de grup, comparativ cu grupul polonezilor în ceea ce privește accesul la locuire.

La fel, un studiu din 2012, Active Inclusion of Immigrants in Poland a confirmat faptul că proprietarii polonezi stabilesc condiții mai dure pentru străini decât pentru polonezi. Principalele grupuri vizate sunt africanii, asiaticii, dar uneori și ucrainenii.

Situația este asemănătoare în Franța, fapt exemplificat printr-o analiză recentă ce folosea datele disponibile între 2001 – 2006 în ceea ce privește timpul necesar obținerii unei locuințe sociale, având în vedere diferențele dintre gospodăriile europene (capul familiei născut în Franța sau într-o altă țară europeană) și non-europene (capul familiei născut într-o țară non-europeană, în special africană, asiatică sau în Turcia). Astfel, există diferențe semnificative în funcție de originile europene sau noneuropene ale capilor de familie: 51% dintre gospodăriile europene au obținut o locuință, comparativ cu doar 27% dintre cele non-europene, iar 60% dintre cele europene au obținut locuința în primele șase luni de la depunerea cererii, în contrast cu 40% dintre cele non-europene.

Chiar și analizele recente care s-au concentrat pe piața privată, mai precis pe comportamentul agenților imobiliari și felul în care aceștia folosesc metode subtile de discriminare pentru a descuraja sau exclude o categorie rasială sau etnică, au indicat faptul că afro-americanilor li se prezintă cu 30% mai puține apartamente, pe când hispanicilor cu 10% mai puține.

De asemenea, folosind metoda testării corespondenței s-a concluzionat că indivizii cu nume arabe tind să primească un răspuns negativ, pe când cei cu nume afro-americane tind să nu primească vreun răspuns de la un potențial proprietar.

O investigație mai detaliată realizată în Statele Unite cu referire la diferențele de limbaj, lungime a corespondenței și timpul necesar unui răspuns prin poșta electronică între proprietari și chiriași (atât cu nume caucaziene, cât și afro-americane) a avut aceeași concluzie: proprietarii se arată mai binevoitori față de potențiali chiriași albi, în sensul că răspunsul este dat mai rapid și este mai lung, iar limbajul pozitiv. Acest rezultat a fost explicat prin prisma faptului că în Statele Unite discriminarea în funcție de rasă în domeniul locuirii este interzisă prin lege,  proprietarii tinzând să fie mai responsivi și încurajatori față de potențiali chiriași caucazieni decât să îi discrimineze direct pe cei cu nume afro-americane.

Studiile care s-au axat pe proprietari au indicat faptul că cei care nu locuiesc în aceeași clădire cu chiriașul și care dețin mai multe proprietăți tind să accepte mai ușor imigranți decât cei care sunt în imediata proximitate și care dețin una sau câteva proprietăți. De asemenea, profilul acestui tip de proprietar se regăsește mai des în procesele având drept obiect discriminarea în privința locuirii sau hărțuirea.

În concluzie, literatura vizavi de acest subiect indică faptul că cei care provin din țări în curs de dezvoltare și care prezintă trăsături fizice distinctive tind să fie, dacă nu discriminați în mod direct, descurajați prin practici subtile de respingere, mai ales pe piața imobiliară privată. Aceste practici tind să fie adoptate ca răspuns la legislația anti-discriminare, care protejează minoritarul/ imigrantul, fapt ce atrage atenția asupra faptului că existența unei norme sau sancțiuni s-ar putea să nu aibă în totalitate efectul scontat. Dezavantajarea imigranților din regiunile mai puțin dezvoltate s-a putut observa și în cazul acordării locuințelor sociale în Franța, fapt care, totuși, poate fi explicat prin prisma mai multor factori obiectivi, precum parametrii cererii depuse (familii non-europene mai numeroase, necesitatea unui spațiu mai mare, etc.) sau oferta slabă pe piața de locuințe. Din acest punct de vedere, mai multe investigații longitudinale în țări europene diferite sunt necesare, mai ales în condițiile în care afluxul imigranților cu venituri reduse ar putea crește în viitor.