Discursurile de incitare la ură cuprind orice expresii publice care răspândesc, instigă, promovează sau justifică ura, discriminarea sau ostilitatea față de un anumit grup. Discursul de incitare la ură este periculos întrucât contribuie la un climat din ce în ce mai intolerant față de anumite grupuri. Atacurile verbale se pot transforma în atacuri fizice. Potrivit Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței205, discursul de incitare la ură trebuie înțeles ca o reprezentare, o promovare sau o incitare, sub orice formă, la denigrare, la ură sau la discreditarea unei persoane sau a unui grup de persoane, precum și ca orice hărțuire, insultă, încadrare în stereotipuri negative, stigmatizare sau amenințare cu privire la o astfel de persoană sau grup de persoane, și justificarea unor astfel de forme de exprimare. De asemenea, discursul de incitare la ură poate lua forma unui refuz public, a banalizării sau a justificării crimelor împotriva umanității sau a crimelor de război, precum și a glorificării persoanelor condamnate pentru comiterea unor astfel de crime.

Infracțiunile motivate de ură și discursurile de incitare la ură au același scop, și anume de a submina demnitatea și valoarea unei persoane care face parte dintrun anumit grup.

Spre deosebire însă de infracțiunile motivate de ură, discursurile de incitare la ură nu constituie întotdeauna o infracțiune. În temeiul Convenției europene a drepturilor omului, se află în curs de elaborare o jurisprudență a CEDO privind discursurile de incitare la ură, inclusiv discursurile de incitare la ură de pe internet, care își propune să asigure un echilibru între diferite drepturi: interzicerea discriminării, dreptul la viață privată și libertatea de exprimare.

Când observațiile utilizatorilor terți se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură și a unor amenințări directe la adresa integrității fizice a persoanelor, statele membre pot avea dreptul de a impune răspunderea pe portalurile de știri de pe internet dacă acestea nu iau măsuri de eliminare fără întârziere a observațiilor în mod clar ilegale, chiar și fără notificare din partea presupusei victime sau a părților terțe.

CEDO primește frecvent solicitări de a găsi un echilibru între drepturi concurente. Următoarele exemple sunt cazuri în care exprimarea opiniilor a fost considerată mai importantă decât necesitatea sancționării discursurilor de incitare la ură.

În temeiul dreptului internațional, articolul 20 din ICCPR prevede că orice propagandă pentru război și orice promovare a urii naționale, rasiale sau religioase care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violență sunt interzise prin lege.

 

 

În acest sens, Comitetul pentru drepturile omului a subliniat că interdicția prevăzută la articolul 20 alineatul (1) se extinde la toate formele de propagandă care amenință sau duc la un act de agresiune sau de încălcare a păcii care contravine Cartei Organizației Națiunilor Unite. Alineatul (2) interzice orice acțiune de promovare a urii naționale, rasiale sau religioase care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violență, indiferent dacă acțiunile respective de promovare sau propagandă au obiective interne sau externe față de statul în cauză214. Incitarea la genocid este o infracțiune în temeiul dreptului internațional, pasibilă de pedeapsă, chiar dacă actul în cauză nu era ilegal conform legislației locale la momentul și la locul respectiv. În celebra hotărâre împotriva lui Julius Streicher, Tribunalul Militar Internațional (IMT) din Nürnberg a susținut că „în discursurile și articolele sale, săptămână după săptămână, lună după lună, a infectat mințile poporului german cu virusul antisemitismului și l-a incitat la persecuție activă”215. IMT l-a găsit vinovat de crime împotriva umanității. Articolul III din Convenția ONU pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid prevede că actele de genocid, complicitatea la genocid, instigarea directă și publică la comiterea unui genocid, tentativa de genocid și complicitatea la genocid se pedepsesc. În 2003, Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda (ICTR) al ONU a condamnat trei foști directori de presă pentru faptul că au avut un rol esențial în campania mediatică de incitare a grupării etnice hutu la uciderea membrilor grupării entice tutsi în Rwanda în 1994.

 

Aceștia au fost condamnați pentru genocid, incitare directă și publică la genocid, conspirație la genocid, precum și exterminare și persecuție, care constituie crime împotriva umanității. Camera remarcă faptul că „discursul de incitare la ură este o formă discriminatorie de agresiune care distruge demnitatea celor care fac parte din grupul atacat. Acesta creează un statut inferior nu numai în ochii membrilor grupului, ci și în ochii altora care percep și tratează aceste persoane în mod mai puțin uman. Denigrarea unei persoane pe baza identității sale etnice sau a apartenenței la un alt grup în sine, precum și alte consecințe, poate cauza un prejudiciu ireversibil