Resposabilitatea sociala corporatista (CSR) a devenit un domeniu major de itneres nu doar pentru managerii din marile corporatii, dar si pentru practicienii din domeniul dezvoltarii sociale, atat din organizatii neguvernamentale cat si din perspectiva agentiilor de dezvoltare multi si bilaterale. Organzatiile neguvernamentale in mare parte a timpului au fost deosebit de critice la adresa initiativelor de voluntariat dezvoltate in sectorul privat. Intr-un raport recent al „Christian Aid”[1] mentionata ca „CSR-ul este un raspuns complet inadecvat pentru efectul, uneori devastator, pe care companiile multinationale il au asupra societatilor”, in timp ce Oxfam[2] publica un studiu in care subliniaza modalitatea in care practicile de achizitii de-a lungul lanturilor de productie ale coompaniilor din domeniul confectiilor sau agriculturii submineaza incercarile acstora de a pune in aplicare conduri de conduita si de etica responsabile din punct de vedere social. Agentiile oficiale de dezvoltare adopta o pozitie mult mai incurajatoare si pozitiva cu privire la impactul pe care practicile de CSR pot sa il aduca real in comunitati. Departamentul de dezvoltare internationala din UK (DFID) mentioneaza: „Urmarind implementarea de practici de responsabilitate sociala, cresterea generata de sectorul privat poate fi mult mai incluziva, echitabila, contribuind in acelasi timp la eradicarea saraciei”. Antonio Vivos de la Banca de Dezvoltare Inter-Americana (IDB) merge mai departe cand noteaza ca „CSR-ul, prin insasi natura lui, se refera la actiuni de dezvoltare intreprinse de sectorul privat, actiuni care pot complimenta perfect eforturile de dezvoltare ale institutiilor guvernamentale si agentiilor globale de dezvoltare”. Banca Mondiala promoveaza in mod activ CSR-ul prin intermediul practicilor sale publice de responsabilitate sociala si prin intermediul ramurei lor de formare reprezentata de

Institul Bancii Mondiale, in timp ce Natiunile Unite a adoptat tendinta de orientare catre CSR prin crearea „Global Compact 2000”.

Statutul de concept emergent al CSR, in calitate de problematica aflata inca in proces de dezvoltare, trebuie vazut in contextul schimbarilor de perspectiva ale agentiilor globale de dezvoltare cu privire la principalele nevoi de dezvoltare ale planetei. Pe parcursul ultimilor 25 de ani perspectiva care pune accent pe dezvoltarea economica la nivel global in detrimentul oricaror alte obiective adiacente a inceput sa piarda teren, punandu-se un accent tot mai mare pe dimensiunile sociale ale dezvoltarii, aspect demonstrat de Crearea “Human Development Index” de catre programul de dezvoltare al Natiunilor Unite. Schimbarea de paradigma a culminat cu adoptarea de catre ONU a “Obiectivelor de dezvoltare ale Mileniului” (Millennium Development Goals sau MDGs), care pun accent pe eradicarea saraciei, eradicarea foamei, atingerea universala a unui nivel primar de educatie, promovarea egalitatii de gen, reducerea mortalitatii si imbunatatirea sanatatii si asigurarea sustenabilitatii din punct de vedere al protectiei mediului. Saracia a reprezentat un punct cheie in cadrul acestor obiective, propunandu-si sa reduca semnificativ pana in 2015 proportia din populatia lumii care traieste cu mai putin de 1 dolar pe zi.

 

 

 

Investitiile straine si saracia

Desi contributia la eradicarea saraciei nu a fost niciodata mentionata ca fiind un element explicit al responsabilitatii sociale corporatiste, asta nu inseamna ca adoptarea unor practici responsabile de business nu poate contribui la aducerea unui impact in acest sens, mai ales in tarile aflate in curs de dezvoltare. Pentru a adresa in mod mai pragmatic aceasta problematica, este necesar sa intelegem care sunt modalitatile concrete prin intermediul carora investitiile straine pot contribui la reducerea saraciei.

 

 

 

Investitiile straine si cresterea

Insuficientele cercetari cu privire la legatura dintre investitiile straine si cresterea nivelului de trai ii determina pe majoritatea specialistilor sa considere ca acestea contribuie strict prin intermediul impactului asupra cresterii economice. Exista o literatura de specialitate extrem de dezvoltata in acest sens. In timp ce unii autori observa o legatura pozitiva, altii subliniaza faptul ca o crestere a nivelului de trai depinde in mod critic de capabilitatile locale de absorbtie a investitiilor straine, de contextul dezvoltat de factorul politic s.a., indemnand la scepticism in depistarea unei relatii directe de cauzalitate dintre cele doua concepte. O abordare sistematica asupra acestor mecanisme a fost dezvoltata de catre Alan Winters, acesta analizant impactul liberalizarii comertului asupra saraciei. Acesta a identificat trei cai principale care se refera la: intreprindere; distributie si venituri publice.

  1. Intreprinderea

 

Una dintre modalitatile prin care comertul liber poate impacta nivelul de trai se refera la efectul pe care angajatii unei firme dezvoltate prin intermediul investitiilor straine il pot avea atat direct, cat si indirect fata de furnizorii locali. Daca necesarul de resursa umana este unul care nu necesita inalte calificari, cel mai probabil noii angajati vor veni din randurile celor cu un nivel de trai scazut. De exemplu, in Bangladesh dezvoltarea industriei de export din doemniul confectiile a creat oportunitati de angajare pentru femei, majoritatea fiind migrante din zone rurale defavorizate. Cu toate acestea, impactul macro asupra saraciei a investiilor straine este unul limitat din aceasta perspectiva, prin prisma numarului limitat al personalor implicate.

 

  1. Canale de distributie

 

In timp ce prima modalitate de impact se concentreaza pe cei saraci ca fiind “producatori”, aceasta modalitate ii implica pe acestia in calitate de consumatori. O majora controversa se refera

 

la faptul ca un impact major al saraciei asupra strategiilor de business este modalitatea prin care aceasta limiteaza dimensiunea pietei de bunuri si servicii. De asemenea, s-a sugerat ca acest aspect ar putea constitui o baza motivatoare pentru care organizatiile sa se implice in actiuni de eradicarea a saraciei, argumentatie complementara cu aceea care a determinat marile corporatii sa se implice riguros in masuri de protectie a mediului.Un exemplu in acest sens este compania indiana “TNC Tata” care sustine ca pentru a obtine o crestere exponentiala a pietelor de desfacere, persoanele sarace trebuie de asemenea sa se transforme in consumatori.

 

Venituri publice

 

Cea din urma modalitate de impact identificate de Winters implica veniturile orientate catre guvernele tarilor in dezvoltare. Investitorii straini, in particular cei din industriile extractive, contribuie la veniturile guvernamentale prin intermediul taxelor platite, taxe care pot fi utilizate in dezvoltarea de masuri anti-saracie. Eficacitatea acestui canal depinde de masura in care statul este capabil sa perceapa aceste taxe pe capitalul strain, dar si de masura in care are capacitatea de a le utiliza eficient din punct de vedere strategic.

[1] ONG britanic a carui scop este promovarea dezvoltarii durabile, eradicarea saraciei si sustinerea societatii civile

[2] Federatie internationala formata din 17 organizatii din 90 de tari care incearca sa gaseasca solutii pentru a adresa problema saraciei si injustitie globale