„Atelierele „Martie cu MESTESUG” din februarie 2018 organizate de AIS si desfasurate impreuna cu partenerii in cadrul proiectului Livezeni 2020 au avut un impact deosebit asupra participantilor. O mare parte dintre persoanele identificate ca grup tinta al acestui proiect au raspuns cu entuziasm si interes orelor de initiere in diverse tehnici de mestesugarit. Impreuna cu comunitatea mureseana, dar nu numai, ne-am propus sa utilam un atelier mestesugaresc pentru a oferi o sansa in plus pentru aceste persoane defavorizate de a-si intretine familia. Credem in motivatia lor, credem in abilitatile lor, credem in ei si suntem convinsi ca impreuna cu noi toti vor reusi sa duca o viata demna in Livezeni.

 

Campania „Mesterim in Livezeni” 

ATELIERUL MESTESUGARESC care va functiona in Livezeni in cadrul Centrului Social Integrat are nevoie de echipamente si materiale !
Fie, o masina de cusut, un razboi de tesut, un ac, o dalta, material lemnos sau ghemuri de lana le poti aduce, daca iti prisosesc, pentru a dota acest atelier.
Orice fel de donatii conexe cu un ceea ce ar trebui sa fie in interiorul unui atelier se accepta cu bucurie.
Campania este deschisa pana pe 28 februarie 2019 si echipa Asociatiei pentru Inovare Sociala va sta la dispozitie cu orice fel de informatii suplimentare.
Haideti sa facem Livezeniul sa zumzaie de spor!

     

Obiectivul acestui atelier este acelasi ca si cel de anul trecut si anume: reactivarea traditiilor in constiinta muresenilor, initierea tinerilor in arta mestesugului si transformarea Muresului intr-un grup omogen in care conditiile legate de varsta sau apartenenta (etnie, etc) sa nu mai existe. Incurajarea interactiunii dintre locuitorii orasului Targu Mures si cei ai localitatilor invecinate,  iar liantul acesteia sa fie traditiile populare. A fost ales mestesugul traditional pentru ca are si o rezonanta de utilitate pe termen lung si ar trebui sa fie considerat un atuu de pret in portofoliul oricarui locuitor al acestor meleaguri.

Reamintim ca in atelierele desfasurate anul trecut s-au implicat (in regim de voluntariat): mesteri (Balizs Emoke, Ida Lengyel) si artisti (Alexandru Rotar, Mihaela Grama).

Rezultat campaniei „Martie cu MESTESUG”  a fost  desfasurarea a trei ateliere in Targu Mures si a altor doua in Livezeni, unde copii, tineri si persoane mai in varsta au interactionat si au legat prietenii. Copiii si tinerii invitati la ateliere s-au entuziasmat, au descoperit si redescoperit farmecul mestesugului, au invatat sa confectioneze obiecte de artizanat prin tehnici deosebite si au afllat despre indemanarea lor.

Calendarul de desfasurare a atelierelor de anul trecut 13 februarie, 15 februarie (11:00-13:00 )- Atelier Oshibana (tehnica decorarii cu plante naturale presate si uscate – Gimnaziul de Stat “George Cosbuc”, Targu Mures – coordonator doamna Mihaela Grama; 14 februarie (10:00 – 12:00) – Atelier de prelucrare si decorare a sticlei – Colegiul Agricol “Traian Savulescu”, Targu Mures – coordonator domnul Alexandru Rotar; 19 februarie (13:45 – 14:15) – Atelier de confectionare efecte Martisor – Scoala Gimnaziala “Benedek Elek”, Livezeni- coordonator doamna Ibolya Ungur; 21 februarie (13:45 – 14:15) – Atelier de confectionare a obiectelor de artizanat prin tehnica impletirii panusei de porumb – Scoala Gimnaziala” Benedek Elek”, Livezeni- coordonator Balizs Emoke; 21 februarie (13:45 – 14:15) – Atelier de confectionare a obiectelor de decor si utilitate casnica obtinute  din deseuri de hartie – Scoala Gimnaziala “Benedek Elek”, Livezeni- coordonator Ida Lengyel.

In ATELIERUL MESTESUGARESC care va functiona in cadrul Centrului Social Integrat din Livezeni, copiii si adultii din Livezeni ar putea sa desfasoare urmatorele mestesuguri :

Traforaj-  un procedeu de ornamentare, constând în decuparea unei figuri sau a unui motiv decorativ dintr-o placă subțire de lemn.

  

Arta impletirii panusei de porumb- 

<<Cît priveşte împletitul din „pănuşi” ea devine o ocupaţie mai tîrzie, după apariţia şi dezvoltarea largă a creşterii porumbului. Primele încercări de a face lucrări din foi de porumb au fost jucăriile copiilor, apoi diferite suporturi pentru bucătărie, coşuri de păstrare a grăunţelor, fructelor uscate etc. O materie primă frumoasă şi plastică, ieftină şi ecologic curată, utilizarea căreia ar contribui la dezvoltarea capacităţilor creatoare, la antrenarea muşchilor de la mîini, sînt pănuşile ce îmbracă ştiuleţii de porumb.

Cu toate că vremurile şi moda se schimbă, necesităţile vitale şi estetico-creative ale omului de a comunica şi de a crea frumosul şi utilul rămîn mereu aceleaşi. Pentru satisfacerea lor omul trebuie că posede activităţi practice, frumoase şi rentabile. Pentru a-i ajuta pe doritori să-şi găsească o ocupaţie utilă şi frumoasă, care în perspectivă ar putea să le asigure şi un venit, pentru a le deschide tainele miraculoase ale împletitului din foi de porumb vă informăm că în Moldova avem cîţiva meşteri împletitori în acest domeniu: Natalia Cangea, Viorica Stici, Eleonora Voloşciuc ş. a. Începătorilor pasionaţi de arta populară, le vom oferi sfaturi practice, care sînt trecute prin atelierul de creaţie şi de suflet al pasionatei profesoare de educaţie tehnologică şi meşteriţei populare Eleonora Voloşciuc din Orhei.

Autoarea ne îndrumă pas cu pas cum să cultivăm porumbul şi cum să-l strîngem, cum să selectăm pănuşile şi cum să le păstrăm, cum şi ce să împletim, cum să finisăm obiectul şi să obţinem lucrări de înaltă calitate şi gust estetic. Cu dăruire autoarea oferă tuturor posibilitatea să însuşească arta împletitului din panglici aurii din foi de porumb. Arta împletitului din foi de porumb aflate în preajma dvs. vă va izbăvi de urît, va aduce originalitate, belşug şi sănătate în casă. >>

Lucrările la traforaj sunt asemănătoare celor aplicate în lemn masiv, deoarece și la acestea se folosește material lemnos dar sub forma plăcilor de traforaj, iar pentru prelucrarea lor se apelează și aici la un instrument tăios și anume ferăstrăul de traforaj. Operația principală, prin urmare, la lucrările de traforaj este tăierea care nu se execută cu briceagul, ci cu un instrument adecvat.
Efectuarea lucrărilor presupune scule principale care se găsesc în comerț în truse. Acestea sunt: ferăstrău de traforaj (similar ca formă cu bomfaierul, dar caracterizat printr-o curbură foarte mare a elementului pe care se montează pânza), suport pentru tăiat cu ferăstrăul, menghina necesară la fixarea suportului pe masa de lucru, pila cu trei fețe, burghiul, ciocănelul, sula. În afară de aceste instrumente, mai e nevoie de clei de tâmplărie, culori tempera sau acuarele, o foaie de glaspapir pentru finisarea obiectelor, plus pânze de traforaj cu dinți foarte fini.
Capetele pânzei se fixează în clemele ferăstrăului. Se desfac șuruburile, se așază pânza, apoi se strâng la loc. Pânza trebuie să fie foarte bine întinsă astfel se rupe mult mai ușor. Pânza se așază întotdeauna cu dinții orientați spre afară.
Materialul indicat pentru lucrările de traforaj este placajul cu grosimea de 3-4 mm. Obiectele executate sunt realizate după modele luate din comerț (papetării) sau inventate de fiecare.
Ordinea în care trebuie executate operațiile în lucrările de traforaj este următoarea:
1. Copiezi pe placaj conturul modelului care urmează să fie executat, eventual cu o coală de indigo.
2. Fixezi placajul pe suport cu ajutorul menghinei. Suportul se așază la marginea mesei în așa fel încât capătul crestat să rămână în afara mesei.
3. Decupezi după model. Aceasta este operația de bază în traforaj, la care este bine să ai în vedere următoarele: dacă modelul este complicat și are tăieturi interioare, tai mai întâi toate orificiile și numai după aceea conturul exterior.
Pentru obținerea unui decupaj interior, faci mai întâi – în marginea lui – o gaură cu sula, după care desfaci unul din capetele pânzei ferăstrăului; o introduci în orificiul respectiv, apoi fixezi din nou pânza în cadru având grijă ca ea să fie suficient de întinsă. După terminarea operației, scoți pânza în același fel. Procedezi identic în cazul tuturor celorlalte decupaje interioare.
Tăiatul propriu-zis se face mișcând ferăstrăul în sus și în jos cu o apăsare ușoară. Pânza trebuie să aibă o mișcare perpendiculară pe suprafața placajului, urmând întocmai conturul modelului. Când conturul desenului urmează o cotitură întorci placajul, nu ferăstrăul, iar la cotituri bruște efectuezi mișcări lente cu pânza întorcând placajul cu grijă. Pentru a preveni încălzirea prea puternică a pânzei, ea trebuie răcită din când în când cu o cârpă umezită sau făcând pauze.
4. Ultima etapă este curățirea suprafețelor obiectului. Orificiile mai mici, colțurile,  diferite adâncituri sau ieșituri le cureți cu pila. Întreaga suprafață a modelului o șlefuiești cu bucăți de geam ținute în mână cu o cârpă, apoi cu glaspapir fin pus pe o bucată de lemn.
La obiectele alcătuite din mai multe piese, șlefuirea se face după montarea acestora. Asamblarea pieselor se face prin prinderea pieselor cu ajutorul cuișoarelor, aracet de lemn sau clei de tâmplărie.
La final se dă cu vopsea tempera ori acuarele (caz în care e nevoie de 2 straturi) sau acrilică.
Vă urez multă putere de muncă și idei practice ușor de aplicat în viața de zi cu zi!

Confectionarea diverselor obiecte de uz caznic si artizanat din materiale reciclate, precum, hartie, haine vechi, etc.

  

 

Surse:

https://www.moldovenii.md/md/section/392/content/881