Noutăți

08 nov.
0

Fii VOLUNTAR în Livezeni !

Într-un ritm accelerat al vieții, poate fi greu să găseșți timp pentru a te oferi voluntar. Cu toate acestea, beneficiile voluntariatului pot fi enorme. Să fii voluntar înseamnă să oferi ajutor vital persoanelor aflate în nevoie, să aduci un zâmbet cât de mic pe fețele unor oameni care, năpădiți de griji, au uitat cum să mai zâmbească, să dai încredere celor ce sunt singuri. Beneficiile pot fi însă și mai mari pentru tine, voluntarul. Înscrierea într-un program de voluntariat te poate ajuta să-ți faci noi prieteni, să te conectezi cu comunitatea, să înveți noi abilități și chiar să avansezi în carieră. Gesturile mici sau implicarea continuă pe care le presupune voluntariatul îți vor oferi șansa de a te redescoperi. Studiile au arătat că ajutorul acordat altor persoane menține sănătatea mentală și fizică, poate reduce stresul, poate combate depresia  și  poate oferi un sens vieții din ce în ce mai alerte.

 

Dacă vrei să donezi obiecte sau bani, dacă vrei să participi la acțiuni de reabilitare a locuințelor, dacă vrei să susții învățământul din mediul rural și să oferi copiilor șansa de a merge la școală, dacă vrei să încurajezi antreprenoriatul mureșean sau dacă vrei să promovezi proiectul „Măsuri integrate pentru combaterea sărăciei și a marginalizării în Livezeni”, aici este locul unde poți întreprinde toate aceste acțiuni.

Alătură-te nouă și hai să ajutăm comunitatea defavorizată din Livezeni să se integreze în societate !

 

La finalul anului vom organiza gala „Voluntarul anului” la care vei fi invitat și unde poți intra în cursa pentru un premiu. Criteriile de departajare în vederea acordării premiilor sunt :

–          numărul de participări la campaniile derulate în proiect ;

–          valoarea și nivelul aportului ;

–          implicarea și depășirea unor bariere ;

–          semnarea contractului de voluntariat.

 

În ultimii ani, satul Livezeni a suferit, prin procesele demografice înregistrate, o polarizare puternică. Creșterea numărului populației foarte sărace de etnie romă a dus la o creștere a numărului de locuințe construite fără autorizații și în condiții precare.

 

Situațiile locative ale comunității sunt diverse, ca de exemplu: nu au acte de proprietate, casa fiind pe un teren cesionat de primărie; locuința include două încăperi (bucătărie și locul în care se doarme); mobilierul este insuficient, se doarme pe jos, pe paturi improvizate, cu saltele luate din gunoi și paturi improvizate din fân sau paie; nu există utilități, curentul electric este improvizat ilegal; nu există fântână sau gaze, încălzirea se face prin sobă de gătit; nu există o ordine clară a modului în care se împart cele două încăperi între membrii familiei.

 

Cercetarea realizată în cadrul proiectului a pus în evidență capacitatea limitată a membrilor comunității de a asigura cheltuielile pentru reabilitarea sau extinderea locuințelor. În aceste condiții precare de locuit este foarte dificil de gestionat mulți-funcţionalitatea spațiului și, de asemenea, este greu de menținut o stare optimă privind igiena. Condiţiile sunt improprii menținerii sănătății familiei, dezvoltării optime a copiilor, susținerii capacității de învățare a acestora și de ocupare a grupului țintă.

În acest context, obiectivul general al proiectului „Măsuri integrate pentru combaterea sărăciei și a marginalizării în Livezeni” vizează diminuarea fenomenului de excluziune socială și sărăcie în comunitatea marginalizată din comuna Livezeni, județul Mureș, prin furnizarea de măsuri integrate de sprijin și asistență pentru 150 de gospodării, respectiv 600 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, din care cel puţin 36% femei și 70% persoane de etnie romă. Acest obiectiv se va realiza prin furnizarea de servicii integrate de creștere a accesului și a participării la educație, sprijin pentru accesul și menținerea pe piața muncii, susținerea antreprenoriatului, furnizarea de servicii medicale și sociale, îmbunătățirea condițiilor de locuit, asistență juridică pentru reglementarea actelor, care se adresează membrilor comunității marginalizate din comuna Livezeni.

 

Contactează-ne la :

adresa de e-mail : contact@inovare-sociala.ro

tel : 0743  121 801

pagina web: www.vector-mures.ro

paginile de facebook:

și vino alături de noi să dăm o mână de ajutor!

 

 

 

Citește tot
14 aug.
0

Mediile de operațiuni ale antreprenorilor sociali

Întreprinderile sociale nu operează în vid, ci într-un context, adică într-un mediu extern organizației. Acesta este format de totalitatea condițiilor exogene organizației în cauză. Mediul de operațiuni sau mediul extern al unei organizații constă din mediul fizic, mediul instituțional, mediul economic, mediul social și mediul politic. Nu ne vom referi aici la mediul fizic mai mult decât observând că studiile de caz prezentate în capitolul următor oferă cititorului o amplă varietate a acestuia. În plus față de răspândirea geografică, se va vedea că unele întreprinderi sociale prezentate sunt localizate, în timp ce altele sunt formate din rețele care acoperă teritorii întinse. Mediul instituțional va fi tratat separat în cuprinsul prezentului capitol. Acesta constă din totalitatea normelor formale și a celor informale aplicabile asupra sau care influențează întreaga activitate a organizației. La rândul său, se compune din instituțiile formale și informale care condiționează în mod egal sau uniform toate organizațiile și persoanele din societatea de referință (de care nu ne vom ocupa aici altfel decât menționându-le existența) și, respectiv, din instituțiile care afectează doar sectorul economiei sociale, în cazul de față – legislația specifică. Ultima va fi discutată separat în a doua parte a prezentului capitol.

Mediile economic, social și politic pot fi conceptualizate ca totalitatea piețelor în care activează organizația, atât în calitate de producător și/sau vânzător cât și în calitate de cumpărător (ca, spre exemplu, piața forței de muncă sau a resurselor umane – la rândul său afectată de piața sau sistemele de educație).

Mediul politic are o influență instituțională, prin legislație, precum și una economică, prin oferirea de fonduri publice, facilități fiscale și de alte tipuri, dar și, în sens negativ, prin impunerea unor costuri precum birocrația (formalități, licențe, atestate, etc.) și taxarea. Din punctul de vedere al organizației, mediile economic, social și politic se manifestă sau sunt receptate fie ca oportunități fie ca riscuri, în elemente ale ambelor categorii reflectându-se influențe ale tuturor celor trei medii. Să nu uităm la acest punct de existența incertitudinilor, adică a riscurilor ascunse de care nu suntem conștienți. Simetric, pot foarte bine exista și oportunități de care nu suntem conștienți.

 

Citește tot
14 aug.
0

Legislația privind economia socială la nivelul Uniunii Europene și celorlalte state membre

La nivelul UE nu există o lege unitară pentru întreprinderile sociale. Există însă, cum se întâmpla și în România până de curând, legi sectoriale, per tip de organizație. Nu există însă legislație specifică la nivelul Comunității Europene, deși se consideră că directiva și legislația asupra cooperativelor poate reprezenta un punct de plecare în această direcție.

La nivelul instituțiilor europene, termenul de economie socială a început să fie folosit din 1989. Comisariatul General pentru Ocupare şi Afaceri Sociale a inclus în această categorie patru tipuri de angajatori, după forma de organizare: cooperative; organizații sau societăți mutuale; asociații și fundații.

La nivelul european există însă instituţii cu impact asupra economiei sociale (Comisia Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Parlamentul European şi Consiliul Europei), dar nu există reglementări pentru o politică bugetară de finanţare a economiei sociale.

Principalul instrument de finanţare a activităţilor specifice economiei sociale este Fondul Social European.

În absenţa unor reglementări europene pentru economia socială, singurele texte de referinţă sunt cele care organizează piaţa bunurilor şi serviciilor în UE.

Referindu-se la domeniile deschise economiei sociale, în special la cele de (re)inserţie socială a grupurilor vulnerabile, Directiva 2006/ 123/ CE privind serviciile pe piaţa internă deschide perspective în toate statele membre pentru toţi furnizorii europeni cu excepţia anumitor activităţi: servicii ne-economice de interes general; servicii financiare; servicii de comunicare electronică; servicii de transport; servicii ale agenţiilor de muncă temporară; servicii de sănătate etc.

Această directivă reglementează domeniile în care pot opera organizațiile economiei sociale. La nivelul celorlalte state membre ale Uniunii, convergența modelelor legislative naționale este în prezent limitată: chiar acolo unde emerge o noțiune clară a întreprinderilor sociale, sistemele juridice diferite echilibrează diferit antreprenoriatul și dimensiunea socială și ierarhizează diferit interesele stakeholderilor în structura de guvernanță a organizației.

În ultimii 30 de ani mai multe țări europene au aprobat legi specifice care să reglementeze întreprinderile sociale.

În 2011, Comisia Europeană a transmis un comunicat în care a recunoscut oficial întreprinderea socială și importanța sa în intensificarea coeziunii sociale și a stabilit un număr de politici de sprijin (id.). Întreprinderile sociale iau diverse forme juridice în diferite țări de-a lungul Europei. O examinare a structurilor juridice și legislației într-un număr de țări europene care au adoptat legi naționale care să reglementeze întreprinderi sociale (de exemplu: Belgia, Finlanda, Franța, Italia, Polonia, Portugalia și Marea Britanie) arată că aceste legi abordează probleme comune ca definiția întreprinderii sociale, alocarea activelor; stakeholderii și sistemele de guvernanță; responsabilitatea față de stakeholderii interni și externi.

Aceste legi au abordat în general (sau au eșuat să abordeze) unele chestiuni cheie precum: care este definiția întreprinderii sociale ca distinctă de organizațiile nonprofit? care este distribuția resurselor potrivit metodelor antreprenoriale și potrivit naturii sociale a întreprinderii? cum să identificăm stakeholderii și structura de guvernanță a întreprinderii? cum să stabilim principii și mecanisme de responsabilitate nu numai în interiorul întreprinderii sociale, dar care de asemenea să permită furnizarea de informație suficientă pentru terțe părți

Analiza legislației este importantă în studiul antreprenoriatului social pentru că legislația aduce cu sine oportunități și riscuri specifice. De aceea este necesară o foarte bună cunoaștere a legii organizației administrate. Există o diversitate de situații posibile în care cunoașterea legii evită costuri materiale, de timp, sau aduce oportunități, precum cele care sunt prevăzute în noul cod fiscal pentru întreprinderile sociale prevăzute de legea economiei sociale dar și pentru ceilalți actori ai economiei sociale.

 

Citește tot
14 aug.
0

Motivațiile și scopurile antreprenoriatului social

Întregul antreprenoriat și întreaga activitate economică constă în identificarea unei sau unor nevoi sociale și satisfacerea din ce în ce mai bine a acestora. Prețul maxim oferit pentru un bun de către un cumpărător este contravaloarea subiectivă a satisfacerii uneia (dintre nevoile și dorințele sale. În mod normal, prețul plătit va fi mai mic decât acest maxim – marja de negociere este între cel mai mic preț acceptabil de către ofertant și cel mai ridicat preț pe care cumpărătorul este dispus să îl plătească.

Spre exemplu, în sec. XVIII nu exista posibilitatea de comunicare la distanță altfel decât prin mesageri, ștafete, poștă sau (mai rar) porumbei călători. Această nevoie afecta deopotrivă bogații și săracii. Primul mijloc de comunicare la distanță care nu presupunea deplasarea fizică a cuiva pentru a fi realizată a fost un sistem de telegraf vizual bazat pe turnuri cu brațe care replicau semnale vizuale legând principalele capitale și orașe europene, denumit sistemul Chappe. Acesta era extrem de scump de operat deoarece presupunea angajarea a mii de operatori în fiecare turn aflat la distanță vizuală unul de altul și, în plus, transmitea puțin (entropia per unitatea de timp era foarte scăzută) și nu putea transmite noaptea ori în condiții atmosferice de vizibilitate scăzută (ceață, etc.).

Prima transmisie prin semnale electrice a fost realizată de Samuel F.B. Morse pe 24 mai 1844.

Primele transmisii radio la distanțe din ce în ce mai mari a fost realizate de Gugliemo Marconi între 1892 și 1907, când a avut loc prima transmisie transatlantică.

De atunci și până astăzi, milioane de oameni au trăit din industria telecomunicațiilor. Satisfacerea nevoii lor de venituri a fost același lucru cu și a urmat satisfacerii nevoilor de comunicare la distanță ale celorlalți oameni. Ultimele a fost satisfăcută din ce în ce mai eficient (oferta s-a extins), ajungându-se astfel la prețurile derizorii de astăzi pe care oricine și le poate permite. Atât consumatorii cât și producătorii au avut numai de câștigat dintr-un serviciu de valoare socială inestimabilă.

Citește tot
13 aug.
0

Mijloacele antreprenoriale

Antreprenoriatul social este legat de activitatea antreprenorială cu toate elementele ei (folosirea resurselor în producție, instalarea proceselor de manufacturare, comportament de piață, competiție, viabilitatea financiară etc.), însă extinsă înspre rezolvarea de probleme sociale importante. O întreprindere este considerată socială când este implicată într-o activitate comercială cu un scop social.

Scopurile celor două tipuri de întreprinderi sunt diferite: antreprenoriatul social are explicit și central o misiune socială, în timp ce întreprinderea comercială are ca misiune obținerea profitului. Antreprenoriatul social foloseste principii de afaceri în vederea rezolvării unor probleme sociale. Antreprenoriatul social este activitatea unui antreprenor social, care derulează activităţi generatoare de profit pentru susţinerea unor cauze sociale.Pe lângă organizaţii non-profit, antreprenoriatul social include activităţi care au ca scop obţinerea de profit, cum ar fi bănci pentru dezvoltarea comunităţii și organizaţii ce îmbina elemente specifice sectorului de afaceri şi non-profit ca, de exemplu, adăposturi sociale care desfăşoară contra cost activităţi de recalificare profesionala și oferă locuri de muncă.

Antreprenoriatul social reprezintă o inovație și pentru că termenul profit avea o conotație negativă în mediul ONG. Acum, însă, organizațiile nonprofit adoptă din ce în ce mai mult strategii, concepte și practici din lumea afacerilor.

Organizații în care termeni ca marketing sau consumator aveau conotații negative, acum angajează specialiști în vânzări, își identifică piețele țintă, își segmentează consumatorii și dezvoltă strategii.

Instrumentele dezvoltate în lumea afacerilor sunt adoptate și adaptate de organizațiile non-profit. Pe măsură ce oamenii de afaceri de succes intră în acest domeniu, aducând aici abilitățile și veniturile lor, este de așteptat că această tendință să continue.

Pentru mai mulți cercetători antreprenoriatul înseamnă că se așteaptă o expunere la logica pieței pentru ca cineva să fie considerat antreprenor social. Că aceasta înseamnă sau nu obligația de venit câștigat în proporție de 100% de pe piață, totuși este unul dintre criteriile care par să întrunească consens. De exemplu, în Marea Britanie, potrivit legislației Companiei de Interes Comunitar, 50% din venitul total al întreprinderii sociale trebuie obținut din piață Pentru unii cercetători și decidenți este foarte important venitul câștigat pentru ca o persoană să fie catalogată antreprenor social, în timp ce alții definesc antreprenoriatul social mai restrâns ca întreprinderi economic sustenabile care generează valoare socială, indiferent de unde vin aceste venituri.

Așadar pentru unii teoreticieni, antreprenorii sociali trebuie să obțină venituri prin piață, prin schimburi comerciale, în timp ce pentru alții nu este necesar să fie așa.

Așadar pentru unii teoreticieni, antreprenorii sociali trebuie să obțină venituri prin piață, prin schimburi comerciale, în timp ce pentru alții nu este necesar să fie așa.

Care este justificarea acestei percepții ostile? Justificarea ar fi că există o opoziție, de ordin moral, între profit și scopul social. Cele două s-ar exclude: dacă urmăresc profitul, nu urmăresc scopuri sociale. Mari părți din ambele paradigme ale literaturii antreprenoriatului social vin să contrazică această teză. Profitul obținut în întreprinderea socială prin activitățile de producție și schimb face sustenabilă ajutorarea celorlalți.

Acest profit poate fi și este folosit în mare parte în scopuri sociale. Profitul este compatibil cu ajutorarea semenilor, este o oportunitate socială. Antreprenoriatul social contribuie la schimbarea acestei mentalități ostile profitului în organizațiile nonprofit – am putea numi acest element de inovație ca inovația de finanțare, de accesare a resurselor. Această tendință este una foarte importantă, pentru întreprinderile sociale și mediul nonprofit deopotrivă. Pornind de la principii economice, economia socială poate fi revigorată.

Diminuarea dependenţei de granturi și donații se poate realiza prin dezvoltarea premiselor care permit auto-finanţarea din activităţi proprii.

Odată cu antreprenoriatul social profitul devine dintr-un risc, o oportunitate. Firește, un ONG poate fi creativ în cautarea de donații, de subvenții, în activitatea de fundraising. Însă nu despre o astfel de creativitate este întreprinderea socială. Inovația de care se vorbește cel mai des în literatura antreprenoriatului social ține de activitățile comerciale ale întreprinderii sociale. Oportunitățile detectate de întreprinderile sociale sunt legate de activitățile comerciale. Finanțarea nouă vine din surse comerciale, din activități de producție și schimb. O întreprindere socială este comercială în gradul în care operează ca o afacere în felul cum își achiziționează resursele și distribuie bunurile și serviciile. Trăsăturile cheie ale întreprinderii sociale sunt scopul social combinat cu spiritul antreprenorial din sectorul privat .

Întreprinderile sociale pot fi descrise ca afaceri ghidate de misiune sau întreprinderi care-și măsoară succesul prin realizarea profitului și servirea binelui public.

 

Citește tot
12 aug.
0

Operațiuni de marketing în întreprinderile sociale

 

Pentru o bună utilizare a comunicării sociale, instrumentele de marketing pot fi adaptate. Pârghiile tradiționale ale mixului de marketing pot fi, prin urmare, utilizate în mod eficient pentru a promova mai bine cauzele și serviciile etice cu un background social. În domeniul nonprofit, utilizarea pârghiilor mixului de marketing răspunde în parte unei logici care coincide cu marketingul tradițional al serviciilor, prezentând în parte unele particularități. Acest aspect este valabil la în toate operațiunile de marketing serviciul:

„sistemul de servicii” și, prin urmare, setul de servicii și accesorii principale, care alcătuiesc oferta unei întreprinderi sociale, necesită concentrarea acestora asupra performanței serviciului principal. Prin urmare, este dificil să se depună eforturi pentru creativitate pentru imposibilitatea de a susține povara economică a unui serviciu mai compozit care încearcă să iasă în evidență și, prin urmare, investește în performanța serviciilor auxiliare.

prețul: aceasta este o variabilă critică în furnizarea de întreprinderi sociale, deoarece conturile sunt adesea dificil de realizat.

Calculați prețul făcând referire la criteriul costului integral, de exemplu, ar putea duce la stabilirea unui preț care nu este în concordanță cu posibilitățile economice ale obiectivelor. Și dacă este adevărat că în cazul structurilor întreprinderilor sociale, în unele cazuri va fi posibil să renunțe la marja de profit pe servicii, totuși este adevărat că trebuie făcută o evaluare. O prestare de servicii ar putea duce la pierderi substanțiale sau la schimbarea metodelor de livrare: încercarea de a adapta costurile de plată, resursele financiare o dispoziție în structură, o utilizare mai largă a personalului voluntar, de exemplu, furnizarea unor politici diferite de prețuri în conformitate cu obiectivul și, prin urmare, oferind, la sursa aceluiași serviciu, un preț mai ridicat pentru categoriile mai bogate, care îi permit să fie livrate mai convenabil celorlalți. Verificarea posibilității de a furniza servicii cu o marjă mai mare decât compensarea furnizării altor servicii mai puțin profitabile. În cazul inițiativelor finanțate integral sau parțial de către organismele publice, este adesea fixată o cifră predefinită, care trebuie să servească la remunerarea performanței serviciului individual în funcție de criterii care sunt adesea foarte restrictive. Totuși, în cazul cofinanțării, a organismului public și a utilizatorului unic care se află în acesta, el plătește o taxă, deoarece serviciile se adresează adesea populației grupurilor vulnerabile, prețul va trebui întotdeauna să se ocupe de disponibilitatea utilizatori finali. Prin urmare, în marketingul întreprinderilor sociale, prețul nu este o pârghie pe care să acționeze în mod larg.

Distribuția: logica distribuirii serviciilor și a produselor oferite de o întreprindere socială nu este adesea foarte ușor de gestionat. Aproape întotdeauna întreprinderile sociale funcționează local. Numai în cazul companiilor mai mari este posibilă structurarea politicilor de distribuție a serviciilor și produselor. În alte cazuri, acestea lucrează pe piețele locale și, prin urmare, mulți factori ai politicilor de distribuție nu reușesc.

În această situație, cu toate acestea, este mai ușor să cunoașteți nevoile locale și, prin urmare, să structurați oferta în cel mai bun mod posibil. Folosirea web-ului a adus cu siguranță noi oportunități de expansiune, care constau în găsirea unor forme de implicare și de adaptare din ce în ce mai originale.

Comunicarea: prima funcție pe care comunicarea are loc în sectorul nonprofit este promovarea valorilor sociale, etice și culturale pe care apoi acestea sunt urmărite efectiv prin furnizarea de servicii și produse capabile să aducă un beneficiu real comunității – extinderea socială consens și stimularea dezbaterii. Având în vedere dimensiunea limitată a teritoriului de referință al inițiativelor pe care le prezintă adesea o dimensiune locală. Deși, în ceea ce 18 Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație reflect doar viziunea autorului iar Comisia nu poate să-și assume responsabilitatea pentru informațiile conținute de aceasta. privește distribuția, politicile locale de comunicare, de obicei, pot ajunge la contexte mult mai mari prin intermediul rețelei web.

 

Citește tot
12 aug.
0

SPECIALIŞTII ÎN ECONOMIA SOCIALĂ

Termenul de specialist în economia socială reuneşte angajaţii implicaţi în toate aspectele dezvoltării economiei sociale, de la asistenţă socială la finanţe şi bănci. Un specialist în economia socială trebuie să aibă o pregatire în primul rând în economie şi management, dar si cunoştinţe de politici publice, în special cu referire la categorii defavorizate, de politică şi administraţie. Rezultă că background-ul pe care se bazează un specialist în economie socială este unul extrem de vast, care trece prin economie, politici publice, programe de finanţare, noţiuni juridice şi administrative, sociologie, legislaţie.

Antreprenorul social – se ocupă de aspectele de business ale întreprinderii sociale, având acceleaşi competenţe ca un antreprenor din oricare alt domeniu. Identifică problemele sociale şi stabileşte tipul de afacere care le poate rezolva. Se preocupă de rentabilitatea afacerii, prin folosirea de metode şi instrumente specifice de analiză. Tot antreprenorul este cel care stabileşte şi menţine relaţiile cu parteneri – precum instituţii sau organizaţii şi care promovează afacerea

Managerul în economia socială – are sarcina de a asigura managementul întreprinderilor de economie socială – stabileşte strategii, politici de urmat, specifice domeniului de activitate, administrează bugetul, propune soluţii de îmbunătăţire a activităţii. Este la curent cu schimbările legislative şi cu noutăţile domeniului.

Evaluează indicatorii realizaţi, organizează programe de pregătire pentru echipa sa de lucru, analizează şi conduce propunerile de proiecte, monitorizează proiectele în implementare, caută soluţii de finanţare pentru proiecte.

Managerul financiar pentru economia socială – este o poziţie de legătură între antreprenor şi manager, fiind necesară o colaborare strânsă între cei trei specialişti. Managerul financiar este direct implicat în realizarea planurilor de finanţare ale studiilor de fezabilitate, în identificarea surselor de finanţare şi accesarea acestora. Se ocupă de analizele financiare ale activităţii, studiază propunerile de investi ii i riscurile ț ș comportate de acestea;

 Consilieri pentru incluziunea socială.

Citește tot
12 aug.
0

Întreprinderile sociale – abordări inovatoare-

Problema găsirii unei bune definiții pentru inovația sociale derivă parțial din faptul că ambele componente ale termenului necesită o definire atentă. Componenta socială este adesea definită în termeni de valoare (de exemplu, de către Stanford Social Innovation Review sau BEPA), care este mai puțin preocupată de profit și câștiguri pentru antreprenori sau investitori și mai mult cu beneficii pentru comunități sau pentru societate în ansamblu. O altă modalitate frecventă de a o defini este de a se referi la nevoile sociale pe care inovarea socială încearcă să le îndeplinească (de exemplu, Schimbul de inovare socială). Unii cercetători (Gillwald) privesc inovația socială din perspectiva impactului său social, adică „realizările societății care oferă soluții îmbunătățite”. În ceea ce privește inovarea în sine, ea poate fi definită referindu-ne la cadrul Bessant și Tidd (2007) 4P, care distinge patru categorii în care poate avea loc schimbarea:

– Inovare de produs / serviciu nou, adică schimbări în ceea ce oferă o organizație.

– Inovarea proceselor, și anume modificări ale modului în care produsele sau serviciile sunt dezvoltate sau livrate.

– Poziționarea inovației, adică modificări ale modului în care este perceput un anumit produs sau proces.

– inovarea paradigmelor, și anume modificări ale modelelor mentale care modelează organizațiile și sectoarele întregi.

Pentru a fi inovative, întreprinderile sociale trebuie să poată introduce modificări întruna din aceste categorii. Cercetătorii Fergus Lyon și Celine Chew de la Centrul de Cercetare al Sectorului  folosesc studiile de caz ale a trei organizații din Marea Britanie care sunt finanțate în

principal de către întreprinderi sociale pentru a prezenta diferite abordări ale inovării în contextul antreprenoriatului social.

Prima organizație descrisă este o organizație caritabilă, al cărei scop este de a ajuta persoanele cu handicap să trăiască vieți independente. În activitățile sale, sa axat pe experiențele persoanelor cu handicap ca utilizatori ai serviciilor publice. Această abordare bazată pe utilizator ar putea servi drept exemplu de inovare a procesului – implicând beneficiarii-cheie ai serviciilor în dezvoltarea serviciilor în sine. Cel de-al doilea studiu de caz a considerat o organizație non-profit de mediu care a creat programe de educație și formare pentru diferite audiențe. Cursurile au fost adaptate în mod specific grupurilor concrete. Audiențele vizate au fost grupuri care nu au mai utilizat astfel de cursuri (de exemplu, cum ar fi proprietarii de terenuri și agricultori), ceea ce face ca activitatea acestei organizații să fie un bun exemplu de poziționare a inovării. Subiectul ultimului studiu de caz a fost o organizație care oferă educație timpurie.

 

Citește tot
12 aug.
0

Rezultatele sociale ale firmelor

O altă modalitate de a defini antreprenoriatul social este așadar prin rezultate: oricine creează valoare socială prin activități antreprenoriale este antreprenor social. Orice organizație care acționează antreprenorial pentru a crea valoare socială este un antreprenor social. Soluțiile organizaționale vor varia enorm în funcție de resursele și abilitățile disponibile. Ar fi greșit să asociem antreprenoriatul social cu un singur tip de organizație sau cu un unic sector din societate. O serie de obiecții la adresa definiției prin scop atrage atenția asupra rezultatelor sociale ale firmelor. Santos crede că trebuie să abandonăm distincția tradițională dintre valoarea economică și socială care adesea este asociată cu definirea antreprenoriatului social.

Se argumentează în mod obișnuit că antreprenorii sociali sunt antreprenori cu o misiune socială ca opusă motivației profitului. Pentru Santos, însă, orice creare de valoare economică este inerent socială. Invers, acțiunile care cresc valoarea economică de asemenea îmbunătățesc bunăstarea societății printr-o mai bună alocare a resurselor .

Distincția dintre antreprenoriatul social și cel comercial, cred unii cercetători, nu ar trebui să fie dihotomică, ci mai degrabă continuă.

În schimb, ar trebui să ne concentrăm pe motivație și impact. Multe tipuri de organizații – publice, private, profituri, nonprofituri, voluntare, bazate pe membrii – pot genera valoare socială semnificativă.

Antreprenoriatul social este o cale către crearea de valoare socială; poate avea loc în multe contexte și genera impact prin multe forme organizaționale (Leadbeater, 2006, 241). Preferința lui Leadbeater va fi pentru o definiție care ține cont atât de scopul social, cât și de rezultatele sociale.

. Însă, din ce în ce mai mult, antreprenorii sociali nu se mai limitează doar la organizațiile voluntare. Companiile private mari se implică în inovația socială prin parteneriat cu organizațiile voluntare și printr-un rol crescut în furnizarea de educație și asigurări sociale. Companiile mari din sectorul privat vor descoperi că au nevoie de antreprenori care să pună împreună nevoile sociale și pe cele comerciale.

. Mai mult, pe măsură ce statul bunăstării devine mai descentralizat, odată cu răspândirea culturii contractului, rămâne mai mult spațiu pentru experimentare și diversitate.

Pentru unii autori, antreprenoriatul social șterge granițele tradiționale dintre sectorul public și cel privat pe măsură ce oferă căi inovative de a rezolva probleme sociale. Găsim antreprenori sociali atât în sectorul nonprofit, în organizațiile guvernamentale, ca și în sectorul privat.

Atât statele, cât și companiile alimentează antreprenoriatul social prin formarea și promovarea programelor profit și nonprofit. Programele nonprofit sunt răspândite în inițiativele agențiilor guvernamentale care încurajează antreprenoriatul comunitar, ca, spre exemplu, băncile de dezvoltare comunitară. Programe pentru profit includ agenții ale comunității locale care încheie parteneriate cu firme locale, cum sunt de exemplu companiile distribuitoare de înghețată care angajează tineri defavorizați.

O definiție mai largă este că activitățile inovative cu obiective sociale administrate de organizațiile non-profit sau de întreprinderile comerciale constituie antreprenoriat social.

Această definiție permite „responsabilității sociale corporative” a întreprinderilor pentru profit să fie inclusă în sfera antreprenoriatului social.

Dar, mai ales, și activitățile principale ale firmelor pot avea rezultatele sociale. Antreprenoriatul comercial, tradițional are rezultate sociale. De exemplu, o firmă angajează oameni săraci sau are prețuri mici, îmbunătățind astfel nivelul de trai al populațiilor sărace. Dacă o întreprindere socială ar fi identificată exclusiv prin rezultatele sociale, atunci multe firme, dacă nu toate, sunt întreprinderi sociale. S-ar putea argumenta că orice activitatea antreprenorială contribuie la progresul societății prin crearea de locuri de muncă și întărirea economiile locale.

Astăzi s-a observat că tehnologia digitală de generație mai veche ajunge -prin revânzări succesive motivate de mici profituri- în țările aflate în curs de dezvoltare, unde continuă să își îndeplinească menirea inițială. Exact aceleași exemplare ale aparatelor care au creat diviziunea digitală sunt tocmai cele care o și elimină astăzi. Antreprenoriatul comercial nu se concentrează numai pe profit și ignoră, de exemplu, impactul social și de mediu.

Un antreprenor poate afirma scopuri sociale, fără să creeze efectiv valoare socială și nu este necesar ca pentru a crea valoare socială un antreprenor trebuie să afirme aceasta ca pe un scop explicit. Răspunsul va fi iarăși că prioritară este motivația. Întreprinderile sociale pot avea scopul profitului, însă acesta nu este prioritar. Prioritar în întreprinderea socială este scopul social. Ca și întreprinderile comerciale adesea întreprinderile sociale pot adopta o formă organizațională pentru profit.Separația structurală a activităților pentru profit de cele nonprofit nu este un lucru neobișnuit printre întreprinderile comerciale.

 

Citește tot
12 aug.
0

Oportunitățile și riscurile antreprenoriatului social

In urma studiilor de specialitate au fost identificate  două tipuri diferite de oportunități, care pot fi mai mult sau mai puțin legate una de cealaltă  in cadrul antreprenoriatului social.

1.Setul de indivizi pe care dorește să îi ajute (grupul, comunitatea sau categoria socială) și nevoile lor (cel mai adesea, nevoia de venituri, dar și nevoile de dezvoltare personală sau altele). Aceasta este problema socială care va fi adresată de misiunea socială. Ea poate sau nu să fie în același timp și o oportunitate. Să îi spunem oportunitatea de tip A.

 

Nevoile celorlalți (alții decât cei ajutați) pe care primii le pot direct sau indirect satisface, ceea ce reprezintă potențialul economic al indivizilor, grupului, comunității ori categoriei pe care dorește să o ajute antreprenorul social. Aceasta este oportunitatea sau misiunea economică. Ea include combinația antreprenorială cheie dintre ceea ce au nevoie potențialii consumatori și ceea ce pot oferi eventualii producători. Să îi spunem oportunitatea de tip B.

Se poate spune că esența antreprenoriatului social constă în identificarea acestei duble oportunități și satisfacerea corespunzătoare a ambelor sale componente. Acesta este sensul mai precis ale descrierilor vagi oferite în literatura de specialitate privind antreprenoriatul și economia socială, precum „Antreprenoriatul social este un tip de afacere practică, inovativă și sustenabilă care aduce

beneficii societății în general, însă își concentrează atenția pe grupurile marginalizate din societate” sau „antreprenoriatul social promovează ocuparea și ajută în rezolvarea problemelor economice și sociale”

Să luăm cazurile a trei tipuri de întreprinderi sociale. Prima dintre acestea are ca misiune socială ajutarea unui anumit grup vulnerabil (oarecare) dintr-o comunitate. Antreprenorii săi au pus pe picioare o afacere oarecare care generează profit, iar o parte din acest profit este împărțit 79 grupului vulnerabil respectiv.

În acest caz s-ar putea argumenta că aceasta nu este o întreprindere socială, ci o caritate, întrucât grupul vulnerabil nu este altfel implicat în activitatea sa. Al doilea tip de întreprindere socială este identic cu primul, cu diferența că partea din profit alocată misiunii sociale este oferită beneficiarilor sub formă de proiecte și programe destinate să îi ajute. Aici s-ar putea eventual argumenta că este vorba despre o întreprindere socială, însă setul de indivizi pe care dorește să îi ajute reprezintă în continuare o problemă.

Al treilea tip de întreprindere socială implică grupul vulnerabil în activitățile sale productive, fie ca resurse umane (angajați, cum este cazul The Big Issue), fie în poziția de consumatori sau clienți (cum este cazul Ekgaon ori Grameen). Acest ultim model de întreprindere socială încearcă să transforme ceea ce era o problemă într-o oportunitate. Un antreprenor social este cineva care recunoaște o problemă socială și folosește strategii antreprenoriale pentru a stabili o întreprindere care conduce la o schimbare socială pozitivă. Unul dintre aspectele inovative este descoperirea de posibili producători și clienți care pot genera valoare economică în condițiile potrivite.

Riscuri

Problema eșecului unei întreprinderi sociale este un lucru puțin discutat în literatură. Eșecul și succesul sunt însă noțiuni duale, corelative. Înțelegerea eșecului și cauzelor acestuia ne ajută să înțelegem succesul unei întreprinderi sociale. Distorsiunea provocată de evidențierea succeselor face să fie neglijate lecțiile potențiale care pot fi învățate din eșecurile antreprenoriatului social. În măsura în care inovația socială este legată de antreprenoriatul social și eroarea este un element critic al procesului inovativ, o concentrare pe cazurile de succes este problematică și înșelătoare. Este înșelătoare deoarece concentrarea pe „supraviețuitori” produce inspirație dar distorsionează înțelegerea pe care ne-o formăm – poveștile de succes sunt importante pentru că motivează și inspiră generații viitoare de antreprenori sociali, însă tind să subestimeze sarcina dificilă a antreprenorului social. În acest sens, este semnificativ că în literatura anteprenoriatului social nu avem un exemplu de eșec al unei întreprinderi sociale care să suscite un interes asemănător celui trezit de cazurile pozitive, cum ar fi cel al microcreditării profesorului Yunus.

Insistăm pe acest aspect negativ al riscurilor pentru că, de regulă, literatura antreprenoriatului social se concentrează pe bunele practici și transferul de bune practici. Evident, acestea poartă cu sine o lecție importantă. Este important să înțelegem exemplele paradigmatice de antreprenoriat social, însă progresul este popperian – acesta constă într-o debarasare continuă de erori.

 

Citește tot
12369