Noutăți

15 apr.
0

Definirea antreprenoriatului social

 

Dificultatea definirii antreprenoriatului social se datorează faptului că însuşi termenul de antreprenoriat este de tip ex post. „Partea pozitivă’’ a acestui concept se referă la „capacitatea înnăscuta’’de sesizare a unei oportunităţi ce motivează apoi acţiunea de exploatare a sa.

„Partea negativă’’ se referă la intervalul de timp necesar să valideze impactul activităţilor antreprenoriale. De aici şi calitatea termenului de ex post, deoarece nu uşurează în nici un fel sarcina clarificării definiţiei. Pe de altă parte dinamica lumii globale a impus cercetării o realitate care poate fi greu surprinsă. Începînd cu anii ‘80, dar mai ales după 1990, sute de noi organizaţii au fost înfiinţate în toată lumea, cu scopul declarat de instruire şi sprijinire a antreprenorilor sociali.

Organizaţii ca Ashoka (1981) înfiinţată de Bill Draiton, Echoing Green (1991) înfiinţată de Ed Cohen, School for Social Entrepreneurs (1997) înfiinţată de Michael Young, Schwab Foundation for Social Entrepreneurship (1999) înfiinţată de Klaus şi Hilde Schwab sau The Institute for Social Entrepreneurs (1999) înfiinţată de Jerr Boschee  au ca misiune identificarea, educarea, sprijinirea talentelor antreprenoriale şi crearea unei comunităţi globale a antreprenorilor sociali.

De aceea, o modalitate de a descoperi subtextul popularităţii lor crescânde este de a analiza contextul care a favorizat constituirea acestui domeniu de cercetare. O primă cauză a fost eşecul instituţiilor existente (ale sectorului public sau privat), insatisfacţia profundă creată de modul lor de funcţionare şi mai ales de lipsa de receptivitate faţă de acumularea unor probleme sociale grave. O altă cauză se află în dispariţia graniţelor sectoriale, respectiv distincţiile ferme dintre cele trei sectoare (public, privat pentru profit şi nonprofit) ceea ce a antrenat estomparea funcţiilor sociale şi economice jucate de cele trei sectoare.

Practic furnizorii din sectorul privat au început să câştige tot mai mult din „piaţa socială‖ a serviciilor considerată apanajul guvernului sau societăţilor non-profit. Domenii precum educaţia, serviciile sociale, îngrijirea copilului, asistenţa diurnă, asistenţa socială au devenit spaţiul  economic al concurenţei dintre cele trei sectoare.Cea de-a treia cauză se referă la presiunea crescândă de responsabilizare socială a corporaţiilor de afaceri, în principal prin necesitatea implicării lor progresive în rezolvarea unor probleme la nivelul comunităţii, a mediului sau a practicilor de muncă, a educaţiei, protecţiei anumitor categorii considerate vulnerabile sau minorităţilor.

Schimbarea venită dinspre mediul privat spre cel public, l-a remodelat pe acesta din urmă. La rândul lui, sectorul public trebuia să devină antreprenorial, inovator şi eficient în furnizarea serviciilor către piaţă, clienţi dar şi în relaţiile cu alţi furnizori sau instituţii. Efectul aşteptat este unul de responsabilizare a ofertanţilor de servicii. Se produc astfel schimbări nu numai în modul de funcţionare a instituţiilor publice ci şi în modul de organizare şi ofertare a serviciilor publice (educaţie, sănătate, protecţia mediului etc.) Se produce „reinventarea guvernării în sensul introducerii unei noi raţionalităţi a elaborării politicilor publice şi a aplicării lor prin organizaţii.

 

Citește tot
15 apr.
0

Aparitia si Dezvoltarea ANTREPRENORIATULUI SOCIAL

Datorita schimbărilor produse în modul de organizare a societăţii postindustriale, accelerată de amploarea fenomenului asociaţional şi expansiunea sectorului societăţii civile, responsabilitatea socială devine preocuparea comună nu numai a guvernelor ci şi a organizaţiilor private de afaceri şi a celor nonprofit.

Asumarea problemelor sociale, implicarea, căutarea şi aplicarea soluţiilor se regăsesc în conceptul de antreprenoriat social, înţeles ca un fenomen global centrat pe ideea de inovare socială. Dimensiunea globală este dată de însăşi aria de răspândire socială a problemelor.

Antreprenorii sociali pot apărea astfel, în cele mai diverse organizaţii (inclusiv cela nonprofit), în cele mai diverse zone geografice sau comunităţi, cu răspunsuri adecvate spaţiilor culturale în care aceste probleme se manifestă.

 

Nu înseamnă că antreprenorii sociali nu au existat, dar nu i-am recunoscut sub acest nume până când antreprenoriatul social nu a devenit o preocupare în sine. Sfântul Francisc de Assisi, fondatorul Ordinului Franciscan (1209), poate fi considerat un adevărat antreprenor social în sensul conferit acestui termen în zilele nostre . El a fondat numeroase organizaţii, a atras în cadrul ordinului cca. 5000 de membri şi cel mai important, a schimbat percepţia şi modelul de dezvoltare a unui ordin religios. Spitalul, în forma sa modernă (o inovaţie socială introdusă în perioada Iluminismului secolului al XVIII-lea) reprezintă o altă ilustrare a succesului inovaţiei sociale prin comparaţie cu cele tehnice, mai numeroase. Remarcabil a fost impactul acestei inovaţii asupra sistemului de ocrotire a sănătăţii, mult mai valoroasă în sine decât chiar progresele din medicină la acea vreme . Întemeierea unor asociaţii şi fundaţii centrate pe nevoile comunităţii, a organizaţiilor pentru apărarea drepturilor femeilor sau a celor ofertante de servicii specializate, precum Armata Salvării sau Alcoolicii Anonimi, sunt doar câteva ilustrări ale iniţiativelor de antreprenoriat social în sectorul cetăţenesc.

Din punct de vedere istoric, dezvoltarea sectorului de afaceri pare să fi fost mereu cu un pas înanintea dezvoltării sociale. Rareori s-au aflat umăr la umăr dar niciodată nu s-au depărtat prea mult.

Avântul sectorului de afaceri s-a datorat schimbărilor produse în Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea sub presiunea generată de creşterea populaţiei şi a urbanizării, a dezvoltării sistemelor de transport şi comunicare, a progreselor tehnice şi ştiinţifice etc. Rezultatul a fost apariţia pieţei libere şi a competiţiei dinamizate de efectul de antrenare al inovaţiei.

Apariţia şi acumularea  capitalului, dezvoltarea pieţelor concurenţiale şi formarea statelor suverane şi independente, respectiv a „statelor bunăstării au creat şi perfecţionat mecanismele de impozitare a avuţiei private în scopul finanţării bunurilor publice sau cvasipublice (şcolile, instituţiile de ocrotire a sănătăţii fizice sau mentale, electrificarea zonelor rurale etc.). Interesat să-şi perfecţioneze propriile produse şi servicii dar speculând toate neajunsurile sistemului public, sectorul privat a fost în permanenţă sursă de eficientizare a utilizării tuturor tipurilor de resurse. Ceea ce au sesizat viitorii antreprenori sociali a fost piaţa ideilor sociale.

Aceasta dă posibilitatea implicării cetăţenilor în rezolvarea problemelor lor cu idei, modele sau iniţiative sociale remarcabile, prin inovare. Termenul de antreprenoriat social a început să fie folosit cu mai mare frecvenţă abia în prima parte a anilor ‘90 iar primele programe academice dedicate acestui domeniu au fost iniţiate la Harvard Business School în 1995, fiind mai degrabă oferite de practicieni decât de analişti sau cercetători ai domeniului. Practicienii sunt cei care s-au întors în şcoală, mai precis în mediul academic, pentru a prezenta experienţe proprii, observaţii personale sau studii empirice şi mai puţin cercetări riguroase sau realizări ale unui domeniu structurat pe cercetări valide. Stadiul copilăriei al acestui domeniu de studiu se justifică prin percepţia deformată asupra acestei realităţi.

Dificultatea definirii antreprenoriatului social se datorează faptului că însuşi termenul de antreprenoriat este de tip ex post [8]. „Partea pozitivă‖ a acestui concept se referă la „capacitatea înnăscută‖de sesizare a unei oportunităţi ce motivează apoi acţiunea de exploatare a sa. „Partea negativă‖ se refeeră la intervalul de timp necesar să valideze impactul activităţilor antreprenoriale. De aici şi calitatea termenului de ex post, deoarece nu uşurează în nici un fel sarcina clarificării definiţiei. Pe de altă parte dinamica lumii globale a impus cercetării o realitate care poate fi greu surprinsă. Începînd cu anii ‘80, dar mai ales după 1990, sute de noi organizaţii au fost înfiinţate în toată lumea, cu scopul declarat de instruire şi sprijinire a antreprenorilor sociali. Organizaţii ca Ashoka (1981) înfiinţată de Bill Draiton, Echoing Green (1991) înfiinţată de Ed Cohen, School for Social Entrepreneurs (1997) înfiinţată de Michael Young, Schwab Foundation for Social Entrepreneurship (1999) înfiinţată de Klaus şi Hilde Schwab sau The Institute for Social Entrepreneurs (1999) înfiinţată de Jerr Boschee [9] au ca misiune identificarea, educarea, sprijinirea talentelor antreprenoriale şi crearea unei comunităţi globale a antreprenorilor sociali. De aceea, o modalitate de a descoperi subtextul popularităţii lor crescânde este de a analiza contextul care a favorizat constituirea acestui domeniu de cercetare. O primă cauză a fost eşecul instituţiilor existente (ale sectorului public sau privat), insatisfacţia profundă creată de modul lor de funcţionare şi mai ales de lipsa de receptivitate faţă de acumularea unor probleme sociale grave. O altă cauză se află în dispariţia graniţelor sectoriale, respectiv distincţiile ferme dintre cele trei sectoare (public, privat pentru profit şi nonprofit) ceea ce a antrenat estomparea funcţiilor sociale şi economice jucate de cele trei sectoare. Practic furnizorii din sectorul privat au început să câştige tot mai mult din „piaţa socială‖ a serviciilor considerată apanajul guvernului sau societăţilor non-profit. Domenii precum educaţia, serviciile sociale, îngrijirea copilului, asistenţa diurnă, asistenţa socială au devenit spaţiul 468 economic al concurenţei dintre cele trei sectoare[10].Cea de-a treia cauză se referă la presiunea crescândă de responsabilizare socială a corporaţiilor de afaceri, în principal prin necesitatea implicării lor progresive în rezolvarea unor probleme la nivelul comunităţii, a mediului sau a practicilor de muncă, a educaţiei, protecţiei anumitor categorii considerate vulnerabile sau minorităţilor. Schimbarea venită dinspre mediul privat spre cel public, l-a remodelat pe acesta din urmă. La rândul lui, sectorul public trebuia să devină antreprenorial, inovator şi eficient în furnizarea serviciilor către piaţă, clienţi dar şi în relaţiile cu alţi furnizori sau instituţii. Efectul aşteptat este unul de responsabilizare a ofertanţilor de servicii. Se produc astfel schimbări nu numai în modul de funcţionare a instituţiilor publice ci şi în modul de organizare şi ofertare a serviciilor publice (educaţie, sănătate, protecţia mediului etc.) Se produce „reinventarea guvernării‖ [11] în sensul introducerii unei noi raţionalităţi a elaborării politicilor publice şi a aplicării lor prin organizaţii.

Citește tot
12 apr.
0

TEORII ANTREPRENORIALE

Teoriile antreprenoriale sunt existente de multi ani, datorita lor formarea antreprenoriatului a devenit o stiinta.

Cei mai cu seama ganditorii clasici care au formulat teorii despre antreprenoriat sunt R. Cantillon şi J. B. Say

Primul care foloseste termenul de intreprinzator este Richard Cantillon care aduce o importanta contributie in recunoaşterea faptului că funcţia antreprenorială există în sistemul economic atât la nivel micro, cât şi macro.

 Tot Richard Cantillon  identifica trei forme de antreprenoriat anume:

  1. a) proprietarii de terenuri, pe care îi numea capitalişti;
  2. b) întreprinzătorii, pe care îi numea arbitri;
  3. c) managerii plătiţi

In principiu antreprenorul descris de el era in primul rand un speculator, el fiind mereu in alerta să fie dispus să-şi asume un risc, dar nu neapărat unul inovator. După Cantillon, produsele şi procesele dintr-o anumită ramură de activitate erau fixe şi de aceea ameliorarea sau inovarea nu aveau prea mare importanţă.

 

Jean-Baptiste Say (1767-1832) consideră că antreprenorul deţine un rol central atât în producerea, cât şi în distribuirea bunurilor şi serviciilor produse şi consumate de societate în ansamblu. El este primul economist care a văzut antreprenorul în primul rând ca şi un manager.

Spre deosebire de alţi economişti, Say acordă antreprenoriatului o poziţie deosebit de importantă în sistemul de producţie şi consum. Say îndepărtează atenţia de la rolul antreprenorului, tratând activitatea acestuia ca pe o formă superioară de muncă.

Întreprinzătorii lui Say îşi dedică timpul, talentul şi resursele în direcţia producerii, distribuirii şi consumului de bunuri şi servicii. Ei coordonează atât pieţele, cât şi firmele. Antreprenorul de succes are nevoie de o combinaţie rară de calităţi şi experienţe. Ca urmare, surplusul de venit al unei firme transformat în răsplată (salariul) antreprenorului, poate şi trebuie să fie foarte ridicat.

 

Un rol remarcabil al antreprenorului atat la nivel macro cat si microeconomic, este atribuirt de catre Alfred Marshall, in a carui, conceptie aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă furnizarea de mărfuri deopotrivă cu inovarea şi progresul realizate simultan. Marshall foloseşte o ilustraţie pentru a-şi explica teoria: „Oamenii de afaceri care au fost deschizători de drumuri au adus societăţii beneficii mult mai mari decât câştigurile lor proprii, deşi au murit milionari”.

 

Joseph Schumpeter considera antreprenorul un lider si inovator  in concepţia lui Schumpeter, sarcina antreprenorului este de a hotărî care obiectiv trebuie urmărit şi nu de a decide cum anume trebuie să se facă aceasta. El nici nu îşi asumă riscul şi nici nu furnizează capitalul; aceste sarcini sunt lăsate în seama bancherului (investitorului).

Schumpeter vedea antreprenorul ca pe un inovator şi un lider, dar nu ca pe un purtător de risc, nici ca pe un capitalist sau un manager. Inovatorul joacă rolul de motor al creşterii economice şi îndepărtează economia de poziţia sa de echilibru static, împingând-o spre o stare de echilibru superior.

 

Frank Knight susţinea faptul că antreprenorul contribuie şi la progresul economic general

. Antreprenorii au responsabilitatea de a garanta remunerarea prestabilită pentru toate părţile interesate din cadrul firmei. Aceştia iau decizii pentru care sunt responsabili şi apoi garantează plăţi fixe factorilor de producţie utilizaţi. Pentru aceasta, este nevoie de suficient capital (propriu sau împrumutat) pentru retribuirea serviciilor garantate. Antreprenorul este în final răsplătit cu profitul remanent, precum şi cu prestigiu şi satisfacţia muncii.

 

 

Citește tot
12 apr.
0

Importanta culturii antreprenoriale

Pentru a găsi o definiție care să cuprindă sintagma cultură antreprenorială, este destul de dificil de elaborat. Această definiție trebuie totuși să fie raportată separat la firme și la persoanele fizice. În cazul întreprinzătorilor trebuie avută în vedere mentalitatea acestora, care este diferită de la individ la individ, precum interesele, valorile, înțelesurile, de asemenea și aptitudinile fiecăruia diferă ele diferind în funcție de flexibilitate, gândire etc.

O activitate de mare importantă o reprezintă conștientizarea necesității dobândirii unei culturii antrprenoriale.

Cultura antreprenorială influenţează semnificativ performanţele şi activitatea antreprenorială.

Cultura antreprenoriala prezintă 5 caracteristici:

-acordă atenţie maximă şi prioritate activităţii antreprenoriale;

-pune accent pe iniţiativa individuală şi colectivă;

-valorifică perseverenţa şi hotărârea întreprinzătorului;

-promovează realizarea unui echilibru între securitatea şi riscul personal al întreprinzătorului;

-urmăreşte realizarea unui echilibru între stabilitate şi schimbare în cadrul firmei

În prezent, cultura de tip antreprenorial se cristalizează mai ales în cadrul firmelor cu capital privat, fondate după crearea mecanismelor de piață liberă în România. Acest fenomen este posibil deoarece din ce în ce mai mulți oameni părăsesc instituțiile birocratice în căutare de realizări și prosperitate.

Majoritatea noilor întreprinzători încă nu au cunoștințele și abilitățile necesare pentru crearea unei perspective strategice coerente sau pentru adaptarea dinamică la mediul extern. În schimb, au un entuziasm molipsitor, sunt persoane total dedicate firmei lor și au o puternică intuiție a direcției și sensului spre care organizația lor trebuie să se orienteze. De asemenea, simțurile intuitive cu privire la dezvoltarea firmei lor sunt comunicate cu entuziasm angajaților, determinând astfel un sens al apartenenței, al implicării și angajării în rezolvarea problemelor organizației.

Chiar dacă bază de credințe și valori specifice începe să se contureze și să se structureze sistematic, deocamdată nu se poate spune că există o preocupare coerentă în cadrul acestor firme.

Cea mai mare importantă o prezintă efortul de construcție a noi semnificații, prin promovarea unor valori precum respect și considerație pentru clienți, angajați și comunități; preocupare pentru calitatea produselor și serviciilor oferite; creativitate, contribuție și implicare; curaj, deschidere și dezvoltare personală alături de dezvoltarea firmei.

In cadrul noilor culturi antreprenoriale, sentimentele de neputintă şi lipsa de control asupra propriilor acţiuni sunt înlocuite cu mai multă încredere si participare, iar frica începe sa dispară datorită recunoaşterii deschise a faptului că erorile fac parte din natura umană şi oferirii de oportunităţi de a decide şi a acţiona, de a prelua riscuri şi responsabilităţi. În acest fel, mândria de a aparţine comunităţii firmei, având de obicei patronul-fondator drept erou modelator de comportamente, combinată cu apariţia respectului de sine şi pentru toti membrii sistemului, funcţionează ca stimulente pozitive pentru atingerea de rezultate performante.

 

 

 

Citește tot
09 apr.
0

Antreprenoriatul social si beneficiile societatii de pe urma acestuia

De multe ori rolul antreprenorilor și impactul pe care îl pot avea aceștia în societate este deseori subestimat atât de comunitatea din care fac parte, cât și de ei înșiși. Însă un om de afaceri proactiv poate avea efecte pozitive majore.

Antreprenoriatul social nu este doar pentru companiile mari , in acest tip de antreprenoriat pot active si  antreprenorii la început de drum si care  pot lua anumite măsuri cu impact social pozitiv. Aceștia pot ameliora sau, în cazuri de succes, chiar transforma probleme legate de sănătate, educație, excluziune socială sau sărăcie.

Antreprenoriatul social poate avea un efect pozitiv prin politica de angajare a unei firme. Un astfel de antreprenor își poate propune să ofere un început în carieră unor categorii sociale pe care restul antreprenorilor ezită să le angajeze. Bineînțeles, acest lucru depinde de societatea respectivă: poate fi vorba de persoane cu dizabilități, de foști condamnați, de persoane discriminate pe baza etniei, rasei sau religiei sau pur și simplu de persoane în vârstă.

Sprijinirea educației

Companiile pot contribui la randul lor  la dezvoltarea învățământului și a educației în moduri cele mai diverse. În primul rând, un antreprenor social își poate propune să angajeze persoane fără calificări și să investească câteva luni în specializarea profesională a acestora. În al doilea rând, companiile se pot implica în proiecte de finanțare a tinerelor talente, cum ar fi plata studiilor universitare sau a cheltuielilor unor elevi și studenți care se disting în anumite domenii. Nu în ultimul rând, un alt impact pozitiv pe care îl poate avea o companie în educație este de a echipa instituțiile de învățământ, cum ar fi prin achiziția de computere sau materiale didactic
Produse și servicii utile societății Rolul unei afaceri este de a întâmpina cererea de produse și servicii, însă un antreprenor cu o misiune socială merge mai departe de atât. Acest lucru este demonstrat de antreprenorii care oferă produse ce rezolvă probleme sociale presante. Spre exemplu, în prezent există mai multe companii care sprijină extinderea rețelei de electricitate, folosind panouri solare accesibile.

 

Se estimează că 2 miliarde de oameni din jurul lumii nu au electricitate, fie din cauza lipsei accesului, sau a costului ridicat în raport cu veniturile. În Africa, milioane folosesc lămpi cu kerosen care sunt nu doar periculoase, ci și nocive pentru sănătate. Unele întreprinderi cu scop social vând panouri solare accesibile,

 

 

 

Citește tot
07 apr.
0

CO-OPETIŢIA SI ANTREPRENORIATUL

 

     Raymond Noorda CEO al Novell foloseste pentru prima oara termenul  de co-petitie  care este definit ca şi comportamentul constând simultan în cooperare şi competiţie. Cele două perspective tradiţionale de cercetare  au evoluat ca şi curente diferite.

    Curentul competiţional a dominat foarte mult timp domeniile cercetării strategice în management ,şi a reprezentat paradigma dominantă a anilor `80. Această abordare presupune ca interdependenţa firmelor, atât verticală cât şi orizontală, este bazată pe căutarea interesului .

În privinţa interdependenței orizontale, se accentuează căutarea profiturilor superioare obţinute atunci când firma realizează un avantaj concurenţial sau când îşi mobilizează resurse şi competenţe distinctive care îi permit să ofere produse superioare faţă de competitori.

În privinţa interdependenței verticale, perspectiva competiţionala subliniază aproprierea de valoare prin schimburi economice. Având rădăcinile în teoria neoclasică, perspectiva competitivă presupune schimbul ca un eveniment discret în care valoarea economică creată anterior de firme este împărţită apoi pe principiul alocării eficiente.

 

 

Coroborând viziunea lui Peter Drucker conform căruia managementul de succes este antreprenorial, cu enunţul lui Lado&all  că succesul în ziua de astăzi necesită un comportament simultan colaborativ şi competitiv, se pot observa intercondiţionările dintre sppiritul antreprenorial şi strategiile de co-opetiţie. În prezent graniţele organizaţionale sunt estompate. Reţelele de afaceri şi clusterele regionale în cadrul cărora se coordonează eficient resurse şi capabilităţi reprezintă o precerinţă a unei poziţii competitive. Din ce în ce mai des managerii şi pe cale de consecinţă antreprenorii, se vor găsi în cadrul unor reţele fluide, legate temporar de un mix de competenţă şi oportunitate. Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii fondate de antreprenori sau intraprenori, deşi încurajează inovaţia, au capacităti reduse de retentie a informaţiei 180 şi sunt incapabile să obtină avantaje concurenţiale durabile. Astfel, start-up create de antreprenori folosesc adeseori cooperarea cu alte start-upuri şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) în cadrul reţelelor şi clusterelor regionale pentru a supravieţui şi a se dezvolta . Strategia cooperativă însă poate prezenta pericole sub forma dependenţei de către un partener dominat şi să conducă la o situaţie de tip coopetitiv. Reiese astfel importanţa pe care antreprenorii, fie individuali, fie intraprenori sau intraprenoriatul de tip corporativ trebuie să o acorde managerizării cu succes a relaţiilor de tip co-opetitiv.

 

 

Studiu de caz –Tesla Motors

Start-up-ul Tesla Motors este o companie fondată în 2003 de către Martin Eberhard şi Marc Terpenning, care au dorit să creeze în serie o maşină electrică sport. Doar cu finanţele personale cei doi, au dezvoltat un business plan asociindu-se cu compania AC Propulsion care avea deja creat un prototip al unei maşini electrice sport. Relaţia de natura co-opetitivă a condus la obţinerea primei finanţări de tip venture capital din partea antreprenorului Elon Musk. Atragerea unui investitor de renume precum Elon Musk a reprezentat catalizatorul pentru obţinerea unor alte runde de finanţare. Compania a reuşit să creeze celebrul model Tesla Roadster plecând de la o colaborare cu compania engleza Lotus. Tesla Roadster este bazată pe platforma de Lotus Elise. Localizarea companiei în cadrul Silicon Valley, epicentrul antreprenoriatului modern, nu este intâmplătoare. Vehiculele electrice împrumută masiv tehnologie din industria IT, fiind un caz de relaţii complexe co-opetitive verticale la nivel de industrii [10]. Industria IT oferă tehnologiile necesare pentru implementarea cu succes a bateriilor electrice de mare capacitate, experienţă provenită din dispozitive portabile şi sisteme de gestiune electronică. Inovaţiile concepute în cadrul companiei Tesla nu au fost ignorate de către ceilalţi producători auto. Daimler şi Toyota au încheiat parteneriate şi au cumpărat participaţii în cadrul companiei. Furnizorul de baterii Panasonic a încheiat de asemenea un parteneriat cu Tesla pentru dezvoltarea de baterii pentru vehiculele electrice. Dezvoltarea acestor relaţii de natură co-opetitivă a permis Tesla să devină un important factor în dezvoltarea noii paradigme de eco-mobilitate. În 2010, Tesla a realizat prima ofertă publică a unui producator auto în Statele Unite dupa Ford, în 1956.

Observăm în acest studiu de caz limitările tradiţionale pe care sunt nevoiţi să le înfrunte antreprenorii: lipsa capitalului şi problemele de natura proprietăţii intelectuale. Pentru a-şi asigura supravieţuirea, organizaţia a fost nevoită să intre în parteneriate strategice atât cu producători din industria auto, cât şi cu furnizorii. Natura co-opetitivă a relaţiilor este evidentă, ţinând cont de faptul că produsele Tesla concurează direct cu cele ale producătorilor auto respectivi (ex. modelul hibrid Prius de la Toyota), iar tehnologiile dezvoltate au potenţialul de a fi disruptive pe piaţa furnizorilor. În acestă situaţie, putem spune că dacă la începutul activităţii, spiritul antreprenorial a determinat caracteristicile comportamentului co-opetitiv asumat, odată cu dezvoltarea activităţii şi creşterea potenţialului organizaţiei, natura coopetitivă a sectorului determină direcţiile de acţiune ale spiritului antreprenorial.

Citește tot
07 apr.
0

Antreprenoriatul in procesul globalizării și a crizei mondiale

 

 

În ultimii ani au fost resimțite schimbări structurale în planul antreprenorial, la nivel mondial, acestea fiind favorizate de procesul de globalizare și criza mondială.

Datorită acestora a crescut presiunea competitivitătii la nivelul întreprinderilor, ceea ce a determinat o creștere a productivitătii prin apelarea la noi tehnologii și inovarea proceselor.Acest proces a creat o reactive în lanț datorită faptului că în   domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au condus la crearea de noi piețe, care au revoluționat procesele de producție în multe sectoare economice industrial și, în mod special, cel al serviciilor.

In acest fel costurile reduse de transmitere a informațiilor la distanță au contribuit la facilitarea accesului întreprinzătorilor la cunoștințe și rețele de cooperare,datorita tehnologieie avansate , oferindu-le acestora posibilitatea de a opera la scară internațională.

 

Noile oportunități au stimulat inițiativa antreprenorială și creativitatea, care sunt considerate motoarele dezvoltării economice .

Studiile analistilor economici releva faptul  că antreprenoriatul este generator de prosperitate în societate, fiind un factor determinant pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

In acest context in majoritatea tarilor  susținerea antreprenoriatului a devenit o prioritate ca soluție pentru ieșirea din criză și stoparea ratei îngrijorătoare a șomajului. În ultimii ani, guvernele alocă constant resurse pentru redresarea întreprinderilor sub diferite forme de ajutor: garanții pentru credite, subvenții de taxe, credite pentru cercetare-dezvoltare menite să forțeze inovarea sau pentru încurajarea startup-urilor.

Tot mai des sunt demarate programele pentru stimularea investițiilor de mediu, cu impact asupra eficienței energetice și reducerii emisiilor de carbon.

Europa se situează în urma altor regiuni de pe mapamond, în ceea ce privește locul antreprenoriatului în societate. Astfel, din perspectiva opțiunii pentru cariera profesională, procentul mediu al cetățenilor care preferă să fie angajați pe cont propriu este 71% în China și 55% în SUA, în timp ce în Europa numai 45% din populație ar alege ca alternativă statutul de antreprenor, restul preferând statutul de angajat. În ceea ce privește percepția societății despre rolul antreprenorilor, 85% dintre americani, 87% dintre cetățenii chinezi și 88% dintre europeni apreciază antreprenorii pentru rolul lor în crearea locurilor de muncă. Impactul educației antreprenoriale este considerat important de către 51% dintre cetățenii din SUA, de 53% dintre chinezi și de 25% dintre europeni.

 

Acest decalaj nu este cauzat neapărat de idea respingerii antreprenoriatului de către cetățenii europeni, ci mai degrabă este rezultatul unor factori structurali, administrativi și culturali care inhibă spiritul antreprenorial. Cu toate acestea, Europa are nevoie de mai mulți antreprenori, de mai multe întreprinderi viabile și de mai multe locuri de muncă. Este binecunoscut faptul că, noile companii reprezintă sursa principală pentru noi locuri de muncă. În Europa, sunt create anual 4,1 milioane de locuri de muncă numai de firmele nou înființate.

Se apreciază că rata medie a ocupării ar fi negativă, în absența locurilor de muncă înființate de startup-uri. Există însă riscul ca în perioada actuală, caracterizată de turbulențe ale mediilor economice, multe dintre firme să nu poată supraviețui dacă nu este sprijinită instituțional creșterea și dezvoltarea afacerilor. Deși operează într-o piaţă unică din ce în ce mai mare şi mai diversificată, reglementată de standarde comune, situația întreprinderilor din diferite ţări ale Uniunii Europene este diferită și marcată de discrepanțe. Întreprinderile din noile state membre au devenit parte a lanțurilor de furnizori paneuropene, lucru care le-a ajutat să se restructureze și să își crească exporturile. În același timp, companiile vest-europene și-au reorientat producția către economiile emergente investind sau relocându-și fabricile în aceste state. Astfel, se poate distinge o distribuție a oportunităților la nivelul regiunilor Europei între statele cu un profil antreprenorial ridicat, care se adaptează ușor și fructifică integrarea piețelor, pe de o parte, și țările din Europa Centrală și de Est, beneficiare ale investițiilor străine dar dependente de economiile de origine ale investitorilor.

 

Țările cu sisteme de reglementare mai eficiente și-au crescut productivitatea, au devenit mai competitive la nivel internațional, intensificându-și exporturile și sporindu-și locurile de muncă. În oricare dintre acestea, există întotdeauna o corelație pozitivă între cadrul de reglementare al mediului de afaceri, dezvoltarea întreprinderilor și atragerea investitorilor. Simplificarea legislației și reducerea poverii administrative conduce la creșterea firmelor în număr și în dimensiune, la consolidarea anumitor sectoare economice și funcționarea cu succes pe piața unică, dar poate sprijini în aceeași măsură exportul în afara UE și atragerea investițiilor străine directe. Țările în care guvernele au susținut antreprenoriatul prin îmbunătățirea infrastructurilor de afaceri și facilitarea accesului la credite pentru finanțarea investițiilor au cele mai performante economii.

 

Citește tot
06 apr.
0

Antreprenoriatul Social

Ce este Antreprenoriatul Social?

Spre deosebire de antreprenorul care conduce afacere si al carui scop in final este acela de a face profit, antreprenorul social nu urmareste neaparat obtinerea unui profit, scopul fiind acela de a construi afacere etica, durabila , care sa aiba un impact social pozitiv

Antreprenoriatul social a luat fiinta in primul rand pentru a ajuta la incluziunea sociala a persoanelor marginalizate sau cu handicap, a incuraja ocuparea fortei de munca, valorificarea unui potenial locl sau sustinerea activitatii sociale a unor ONG-uri.

Tarile unde antreprenoriatul social este raspandit sunt Statele Unite ale Americii, cele din Europa de Vest (Italia, Franta, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Olanda).

 

In ultimii ani, antreprenoriatului social a inceput sa fie promovat in tarile sarace si pe pietele emergente din tari din America de Sud, Africa si Asia.

Concepte care sunt asociate eronat cu antreprenoriatul social

Antreprenoriatul social este confundat deseori cu responsabilitatea sociala corporatista (corporate social responsibility, CSR) si investitiile responsabile social (socially responsible investing, SRI).

Antreprenoriatul social este o initiativa a antreprenorului, CSR tine de managementul unei companii, iar SRI tine de optiunile investitorilor pentru un fond de investitii responsabil social, precum si de deciziile fondului de a investi in companiile care probeaza un anumit nivel de performanta sociala.

La granita antreprenoriatului social se afla si alte afaceri sau proiecte care pornesc de la niste nevoi sociale reale ale unor comunitati sau grupuri sociale si care reusesc sa identifice o cale durabila de a raspunde acelor nevoi.

 

De cine este pacticat antreprenoriatul social?

Activitatile din antreprenoriatul social pot fi desfasurate atat de ONG-uri, cat si de cooperative (mestesugaresti, agricole, de consum, banci cooperatiste, unitatile protejate autorizate), asociatii mutuale si case de ajutor reciproc.

Profilul antrepenorului social
Antreprenorul social este un membru al societatii civile care foloseste afacerea pe care o dezvolta astfel incat aceasta sa aiba un impact social.

Uneori, notiunea de antreprenori social este folosita si cu sensul de inovator social – persoana care rezolva o problema sociala importanta intr-un mod deosebit de eficient sau inovativ.

Antreprenoriatul social înseamnă a face business pentru mai mult decât profit – pentru impact pozitiv. Înseamnă a crea valoare acolo unde i-a fost negată posibilitatea de a exista, a lega nevoi cu potenţial şi a genera noi ecosisteme sociale sustenabile.

Antreprenoriatul social este cea mai bună soluţie de business a viitorului; în aceeaşi lege a cererii şi a ofertei, reuşeşte să inoveze, să schimbe lentila prin care ne raportăm la lume, dar mai ales să creeze ofertă pentru segmente de piaţă ale căror cereri sunt nesatisfăcute, fie din lipsă de interes, fie de capacitate pentru generarea de soluţii diferite pentru o lume diferită.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește tot
06 apr.
0

Antreprenoriatul in diversitatea culturala

 

             Pentru cei ce doresc să își extindă afacerea în afara granițelor,  caracteristicile naționale ale țării respective poate constitui o barieră puternică pentru aceștia.

           Pentru a reuși să își implementeze afacerea cu succes  în țara respectivă , antreprenorul va trebui să se adapteze la nouă piață,  sistemul juridic și fiscal.

               Conform lui Geert Hofstede culturile naționale au implicații atât pentru procesele organizaționale cât și manageriale. Această problemă este o provocare chiar și atunci când se analizează întreprinderi mici și mijlocii. Acestea trebuie să concureze cu marile companiile multinaționale și trebuie să atingă succesul cu resurse limitate și să facă fată în același timp și efectelor valorilor culturale diferite. Cultura este importantă în orice discuție de antreprenoriat, deoarece această determină atitudinea persoanelor fată de începutul unei întreprinderi. Cercetările interculturale au arătat că procesele de management nu sunt universale și nu pot fi aplicate în fiecare tară sau cultură .

         Literatura de specialitate conține mai multe definiții ale culturii și se pare că fiecare are o definiție proprie. Prin urmare, există întotdeauna o provocare în a studia cultură și elementele sale. Este de necontestat rolul culturii în comportamentul nostru, în tot ceea ce facem, precum și, Muhlbacher  subliniază faptul că orice comportament se produce din cauza unei culturi. Cultura este descrisă că fiind liantul care leagă grupuri impreună, iar în această cercetare, cultura a fost analizată elemente componente: limbă, religie, educaţie, valori şi standarde, tehnologie, cultură materială, organizare socială, tradiţii, estetică.

           Diversitatea culturală ce există în comerţul internaţional şi afectează atât de mult companiile internaţionale încât ar putea fi considerată drept un factor decisiv în succesul companiilor sau, dimpotrivă, pentru eşecul lor. Această influenţă a culturii asupra comerţului internaţional a determinat atât teoreticienii cât şi practicienii să dezvolte anumite strategii pentru ca afacerile internaţionale să facă faţă specificităţilor culturale. Iniţial, au fost două strategii propuse – standardizarea şi adaptarea activităţilor manageriale. Standardizarea este considerată acea strategie unică la nivelul politicilor şi practicilor firmelor internaţionale aplicată atât în compania din ţara sa de origine cât şi pentru orice altă filială/punct de lucru. În contrast, o strategie adaptată presupune producerea de modificări la nivelul strategiei pentru fiecare filială sau punct de lucru. Atât internaţionalizarea cât şi preferinţa firmei de a standardiza sau adapta sunt indisolubile legate de mediul global de afaceri, mediul ce s-a modificat considerabil în ultimii ani. Adaptarea este o strategie care presupune acomodare şi încearcă să asculte cerinţele mediului de piaţă, iar standardizarea este o strategie de non-ascultare .

În disputa dintre adaptare şi standardizare, practicienii încearcă să reducă la minimum costurile prin implementarea de strategii standardizate pentru oricare piaţă, iar teoreticienii evidenţiază cum specificul cultural poate crea bariere pentru succesul companiei. Susţinătorii strategiei de adaptare la noul mediu de afaceri cred că diferenţele culturale între ţări sunt foarte importante  şi susţin că diferenţele naţionale în gusturi, aspecte juridice, vamale, normele administrative şi cerinţele tehnice sunt obstacole majore împotriva standardizării. Mai mult, aceştia consideră că obiectivul principal al companiei ar trebui să fie profitabilitatea pe termen lung care poate fi realizat printr-o mai bună înţelegere a nevoilor persoane, şi nu prin economiile realizate prin standardizare .

Recent, cercetătorii au început să acorde o mai mare atenţie la modul în care organizaţiile încearcă să influenţeze şi să transforme mediul în care îşi desfăşoară activitatea . Literatura de specialitate dezbate o nouă strategie şi anume strategia de transformare. În timp ce compania se află sub presiunea factorilor de mediu şi a schimbărilor, ea impune, la rândul ei anumite modificări în acel mediu. Strategia de transformare presupune a asculta (adaptarea la cerinţele locale), a standardiza (a susţine strategia-originală) şi, de asemenea, a transforma condiţiile de mediu; toate pentru a determina contextul să se potrivească mai bine cu strategia firmei . Se presupune că, atunci când o strategie este extinsă de la firmamamă într-un context diferit, succesul acelei abordării va depinde, de asemenea şi de capacitatea firmei de a schimba mediul-ţintă . Din această perspectivă, strategia de transformare, recunoscând în acelaşi timp şi adaptarea şi standardizarea, îmbină cele două strategii.

 

 

Citește tot
05 apr.
0

ABORDAREA RESURSELOR DIN PUNCT DE VEDERE ANTREPRENORIAL

Nu este necesar doar  ca antreprenorii sa dispuna de toate resursele necesare demarării unei afaceri. Antreprenorii cu acest mod de abordare au posibilitatea de a reduce  unele riscuri în urmărirea oportunităţilor.

 

Capital. Suma de capital necesară este pur şi simplu mai mică, în consecinţă se reduce expunerea financiară şi diluarea capitalului fondatorilor.

– Flexibilitate. Antreprenorii care nu deţin o resursă se află într-o poziţie mai bună pentru a se angaja sau dezangaja rapid.

– Costuri nerecuperabile reduse. În plus, costurile nerecuperabile sunt mai mici atunci când firma a fost nevoită să-şi lichideze activitatea. De exemplu pentru constructia unei centrale nucleare se fac cheltuieli enorme care nu mai pot fi recuperate la abandonarea unui astfel de proiect.

– Costuri. Costurile fixe sunt reduse, astfel afectează favorabil pragul de rentabilitate. Desigur, cealaltă faţă a medaliei este că costul variabil poate creşte.

– Reducerea riscului. În plus faţă de reducerea expunerii totale, alte riscuri, cum ar fi riscul de demodare a resurselor, sunt de asemenea mai mici. De exemplu, nu este de mirare că leasing-ul calculatoarelor a prins repede şi s-a dezvoltat.

 

Asistenţă externă

 

Domenii ale legislaţiei în care antreprenorii au nevoie de asistenţă:

– Înfiinţarea firmei

– Contracte şi acorduri

-Litigiile oficiale, etc.

-Imobiliare, asigurări şi alte aspecte

-Planurile pentru angajaţi (beneficii, pensii, etc.)

 

 

Citește tot