Teoriile antreprenoriale sunt existente de multi ani, datorita lor formarea antreprenoriatului a devenit o stiinta.

Cei mai cu seama ganditorii clasici care au formulat teorii despre antreprenoriat sunt R. Cantillon şi J. B. Say

Primul care foloseste termenul de intreprinzator este Richard Cantillon care aduce o importanta contributie in recunoaşterea faptului că funcţia antreprenorială există în sistemul economic atât la nivel micro, cât şi macro.

 Tot Richard Cantillon  identifica trei forme de antreprenoriat anume:

  1. a) proprietarii de terenuri, pe care îi numea capitalişti;
  2. b) întreprinzătorii, pe care îi numea arbitri;
  3. c) managerii plătiţi

In principiu antreprenorul descris de el era in primul rand un speculator, el fiind mereu in alerta să fie dispus să-şi asume un risc, dar nu neapărat unul inovator. După Cantillon, produsele şi procesele dintr-o anumită ramură de activitate erau fixe şi de aceea ameliorarea sau inovarea nu aveau prea mare importanţă.

 

Jean-Baptiste Say (1767-1832) consideră că antreprenorul deţine un rol central atât în producerea, cât şi în distribuirea bunurilor şi serviciilor produse şi consumate de societate în ansamblu. El este primul economist care a văzut antreprenorul în primul rând ca şi un manager.

Spre deosebire de alţi economişti, Say acordă antreprenoriatului o poziţie deosebit de importantă în sistemul de producţie şi consum. Say îndepărtează atenţia de la rolul antreprenorului, tratând activitatea acestuia ca pe o formă superioară de muncă.

Întreprinzătorii lui Say îşi dedică timpul, talentul şi resursele în direcţia producerii, distribuirii şi consumului de bunuri şi servicii. Ei coordonează atât pieţele, cât şi firmele. Antreprenorul de succes are nevoie de o combinaţie rară de calităţi şi experienţe. Ca urmare, surplusul de venit al unei firme transformat în răsplată (salariul) antreprenorului, poate şi trebuie să fie foarte ridicat.

 

Un rol remarcabil al antreprenorului atat la nivel macro cat si microeconomic, este atribuirt de catre Alfred Marshall, in a carui, conceptie aportul cel mai important al antreprenorului îl reprezintă furnizarea de mărfuri deopotrivă cu inovarea şi progresul realizate simultan. Marshall foloseşte o ilustraţie pentru a-şi explica teoria: „Oamenii de afaceri care au fost deschizători de drumuri au adus societăţii beneficii mult mai mari decât câştigurile lor proprii, deşi au murit milionari”.

 

Joseph Schumpeter considera antreprenorul un lider si inovator  in concepţia lui Schumpeter, sarcina antreprenorului este de a hotărî care obiectiv trebuie urmărit şi nu de a decide cum anume trebuie să se facă aceasta. El nici nu îşi asumă riscul şi nici nu furnizează capitalul; aceste sarcini sunt lăsate în seama bancherului (investitorului).

Schumpeter vedea antreprenorul ca pe un inovator şi un lider, dar nu ca pe un purtător de risc, nici ca pe un capitalist sau un manager. Inovatorul joacă rolul de motor al creşterii economice şi îndepărtează economia de poziţia sa de echilibru static, împingând-o spre o stare de echilibru superior.

 

Frank Knight susţinea faptul că antreprenorul contribuie şi la progresul economic general

. Antreprenorii au responsabilitatea de a garanta remunerarea prestabilită pentru toate părţile interesate din cadrul firmei. Aceştia iau decizii pentru care sunt responsabili şi apoi garantează plăţi fixe factorilor de producţie utilizaţi. Pentru aceasta, este nevoie de suficient capital (propriu sau împrumutat) pentru retribuirea serviciilor garantate. Antreprenorul este în final răsplătit cu profitul remanent, precum şi cu prestigiu şi satisfacţia muncii.